Lucrările de renovare a sălii de spectacole din cadrul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava sunt în plină desfășurare.
Inițiativa modernizării aulei colegiului aparține Fundației Umanitare Assist, care a explicat că încăperea va fi modernizată și transformată complet, va fi dotată cu acustică impecabilă și tehnologie modernă, aspectul, confortul și standardele acesteia fiind radical îmbunătățite.
Din păcate, sala auditorium nu a mai beneficiat de lucrări de reabilitare și modernizare de o perioadă îndelungată.
Aspectul acesteia era învechit, ponosit, iar atât confortul publicului, cât și al artiștilor este afectat.
„Lucrările au fost planificate strategic în perioada vacanței de vară, tocmai pentru a permite desfășurarea etapelor de construcție fără a afecta programul educațional. În primele săptămâni au fost înlăturate elementele vechi de structură: pardoseala, ferestrele, ușile și scaunele. În paralel, feroneria exterioară a fost deja înlocuită cu ferestre și uși noi, eficiente din punct de vedere fonic. În prezent, se lucrează la schela metalică pe care vor fi fixate noile scaune”, anunță Fundația Umanitară Assist.
Potrivit reprezentanților fundației, unul dintre cele mai importante aspecte ale renovării este optimizarea acusticii. Proiectul realizat de arhitectul german Peter Eickholt include instalarea unor panouri acustice speciale, care vor reduce ecoul și vor asigura o distribuție uniformă a sunetului.
- Uși, ferestre, pardoseală, scaune, sistem de ventilație și iluminat noi
Pardoseala veche și zgomotoasă a fost deja înlăturată, urmând să fie înlocuită cu una nouă, realizată din materiale neutre din punct de vedere acustic, prin sprijinul Egger care s-a alăturat acestui proiect. Au fost înlăturate și scaunele vechi, care vor fi înlocuite cu unele ergonomice. Structura metalică la care se lucrează în prezent va susține viitoarele rânduri de scaune, care vor respecta o configurație optimă pentru vizibilitate și acces.
De asemenea, sistemul de iluminat va fi complet modernizat cu lumini LED, pentru a permite ajustarea rapidă și simplă a luminii în funcție de specificul fiecărui eveniment. A fost ales un nou sistem de ventilație și încălzire, conceput special pentru săli de spectacole.
- Schimbări radicale
Fundația Assist anunță că în perioada următoare, pe lângă continuarea lucrărilor la instalațiile electrice și de ventilație, se va realiza și partea de tubulatură de sub scaune. Ulterior, se va continua procesul cu montarea schelei pentru scenă și dușumeaua, vor fi instalate caloriferele și tubulatura tavanului, după care va fi amplasat plafonul volumetric. În ultima etapă, sunt prevăzute lucrările de iluminat, aplicarea stratului de var, montarea parchetului, draperiile și panourile fonoabsorbante pentru pereți. Ultimul pas va fi instalarea scaunelor.
Fundația mulțumește partenerilor care sprijină acest demers – Assist, Sercom Electric, Egger, NovaOptic, arhitect Peter Eickholt și designer Cezar Ciornei - și îndeamnă la donații pe fundația-assist.ro, întrucât acest proiect are nevoie de susținere în continuare.
„Această renovare este un aspect esențial în formarea și dezvoltarea artistică a tinerilor din Suceava. Mulțumim tuturor membrilor comunității care au contribuit prin donații la acest proiect ambițios. Pentru finalizarea sa, avem nevoie în continuare de susținere financiară. Ajută-ne să transformăm acest plan în realitate”, transmit inițiatorii.