Două femei, una instructor auto și una elev, au ajuns la spital, marți, în urma unui accident rutier care s-a produs în zona Milișăuți. Cele două se deplasau regulamentar, cu o mașină destinată instruirii pentru examenul de permis.
Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 11:00, pe direcția Gura Solcii către Milișăuți.
Din cercetările poliției rezultă că un șofer în vârstă de 44 de ani, din Sfântu Ilie - Șcheia, care conducea un ansamblu de vehicule MAN, nu a fost atent la traficul din față și a intrat într-un autoturism Renault, condus de o femeie în vârstă de 55 de ani, din Rădăuți, cursantă, însoțită în partea din dreapta față de o femeie în vârstă de 45 de ani, din Volovăț, instructor auto.
Cele două femei din autoturism au resimțit impactul și fost preluate și transportate cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți.
Ele au fost diagnosticate cu entorse și contuzii, leziuni ușoare.
Au fost testate cu aparatul etilotest ambele femei, dar și șoferul vehiculului greu.
În cazul șoferului de vehicul greu, rezultatul a fost de 0,06 mg/L alcool pur în aerul expirat. O alcoolemie foarte mică, la limita erorii. Testarea a fost repetată după 15 minute, rezultând valoarea de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totuși, șoferul care a provocat accidentul prin nepăstrarea distanței în mers a fost condus la spitalul din Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au mai constatat și faptul că ansamblul de vehicule transporta tocătură lemnoasă și exista avizul valabil de însoțire a materialului lemnos.
Ancheta continuă privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Alcoolemia șoferului autoutilitarei MAN se va încadra, probabil, la contravenție.