Două incendii izbucnite duminică, respectiv în noaptea de duminică spre luni, au lăsat pagube mari în două gospodării, una din Frasin și una din Dolhasca.
În ordine cronologică, prima alarmă de incendiu a fost duminică după-amiază, în jurul orei 16.00, și a venit de la Frasin.
Pompierii de la Gura Humorului, împreună cu cei de la Serviciul voluntar pentru situații de urgență Cornu Luncii, au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD, la focul izbucnit la o gospodărie din orașul Frasin.
La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau generalizat la anexele gospodărești, construcții corp comun cu casa de locuit, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Incendiul a fost lichidat la ora 17:30.
Conform unui prim bilanț, de la final intervenției, au ars o bucătărie de vară și o magazie, pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați, precum și un perete exterior de la casa de locuit, pe aproximativ 20 de metri pătrați.
Flăcările au deteriorat elemente de construcție (pereți, tavane etc.), elemente de tâmplărie (uși și ferestre), obiecte de mobilier, diferite unelte și alte bunuri materiale.
Din cercetările pompierilor rezultă că flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Luni, la ora 4.00 dimineață, a urmat alarma venită de la Dolhasca.
Pompierii militari ai Punctului de lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență, au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea focului izbucnit tot la construcțiile corp comun dintr-o gospodărie.
În urma incendiului au ars o bucătărie de vară și o magazie de scule, precum și acoperișul casei de locuit, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați.
Pagube mari așadar și în acest caz.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect, transmit pompierii militari.