Cezar STRATON

Gulag (și sex). ”Un element care a permis relaţiile sexuale dintre femeile şi bărbaţii din lagărele sovietice a fost însăşi structura acestora, unde exista o dificultate de separare totală a deţinuţilor femei de bărbaţi, dar şi incapacitatea, sau mai degrabă refuzul autorităţilor, de a pedepsi abaterile disciplinare care erau provocate de personalul Gulagului, încurajând în acest fel comportamentul arbitrar şi abuziv faţă de cei încarcerați. Proximitatea femeilor și bărbaților, dorințele sexuale nesatisfăcute, puterea supremă a gardienilor şi dorința de supunere inclusiv sexuală, lipsa unor principii morale solide au fost motive suficiente pentru care multe dintre deținute s-au ”dăruit” cu ușurință, și chiar cu plăcere! În conformitate cu statisticile oficiale, în anul 1942, din totalul deţinuților din Gulag, doar aproximativ 13% erau femei, în anul 1945 procentul s-a mărit la 30%, în 1948, a scăzut la 22%, ca mai târziu, între 1951 şi 1952, procentul să ajungă la 17%. În Gulag, chiar și la bărbaţii foști deţinuţi, predomina ideea că femeile erau uşuratice, decăzute moral, cedând și sexual mai repede decât bărbaţii. Acestea, prin simplul fapt că erau femei, aveau șanse mai mari să fie selectate la o muncă mai ușoară, într-un post mai bun, situându-se astfel - prin sex - pe o poziţie ierarhică ridicată în lagăr. Soljenițîn susţine că femeii „îi mai uşor” în lagăr (...) „Multe cedează încă din prima zi. Orizontul ce li se deschide în față e prea amenințător, nelăsându-le nici o speranță. Și fac o asemenea alegere nu numai femeile măritate, mame cu copii, ci şi niște aproape fetițe. Şi tocmai fetele foarte tinere sunt cele care, sufocate de cruzimea vieţii din lagăr, ajung curând cele mai dezmățate”. Lagărele sovietice uniformizează atitudinea femeilor, ele nu mai oferă posibilitate deținutelor să riposteze, sunt, de fapt, prizoniere fizice ale bărbaților. Chiar și cele mai credincioase și devotate familiei vor ceda până la urmă. Gulagul dezumanizează deținutele, le împovărează cu un trecut care va fi cu greu uitat, le urâțesc calitățile feminine şi, în mod indirect, le oferă posibilitatea gardienilor și altor deținuţi să profite de slăbiciunea şi de lipsa lor de protecție. Deși la început mulți comandanți ai lagărelor de muncă nu au fost de acord cu primirea persoanelor de sex feminin, pe motiv că acestea nu își pot îndeplini normele de lucru obligatorii, până la urmă, datorită nevoii de forță de muncă suplimentară, s-a ajuns la concluzia că acestea ar fi utile în activitățile din domeniul textilelor, lemnului, metalului şi industriei uşoare. Amintirile ce provin din memoriile multor femei care au trecut prin Gulagul sovietic vorbesc despre teamă, jenă, degradare fizică şi morală, mai ales atunci când acestea ajungeau în lagăre şi erau duse la o baie comună unde aveau „oportunitatea să se spele”. Personalul care le supraveghea era format din bărbați, iar acestea trebuiau să suporte rușinea și umilința de a sta goale, în fața unor priviri hidoase, vulgar pofticioase și insistente. Baia reprezintă primul contact cu instalarea în lagăr. Tocmai în acest spațiu „sunt examinate femeile despuiate ca o marfă oarecare, dintr-o prăvălie. Că este apă la baie sau nu, dar controlul antipăduchi, radierea subțiorilor și a pubisurilor oferă frizerilor, care nu sunt ultimii aristocrați din zonă, posibilitatea de a pipăi în voie femeile nou-venite. Și de a le poseda, apoi, cu mici avantaje...” ( William T. Bell, Sex and Soviet Power in the Gulag of Western Siberia - din ”Transilvania”, 2015)

Supravieţuitorul.Motto. „Bine că ţarii ruşi au cucerit pentru noi atâta pământ. Acum ne e mai uşor să ne luptăm cu capitalismul”. (V.M. Molotov). V. M. Molotov (1890-1986) a fost cel mai influent – după Stalin – dar şi cel mai longeviv (atât ca durată a aflării sale la vârful puterii, cât şi ca ani de viaţă) dintre liderii sovietici. În 1961, Hruşciov l-a eliminat din toate funcţiile şi l-a exclus din partid, unde va fi reprimit de Cernenko, în 1984. În timpul vieţii lui s-au perindat la conducerea Rusiei (apoi a URSS) 11 conducători: s-a născut în timpul lui Alexandru al II-lea şi a murit în timpul lui Gorbaciov. Din cei 96 de ani de viaţă, 80 de ani a fost membru de partid, investit încă din tinereţe cu funcţii importante, beneficiind de încrederea lui Lenin şi Stalin şi supravieţuind succesivelor epurări staliniste. Deşi Stalin (căruia i-a supravieţuit cu 33 de ani!) l-a destituit în final din funcţii şi a deportat-o şi întemniţat-o pe soţia sa evreică (despre care criminalul Beria îi şoptea „amabil-cinic”: „soţia ta trăieşte”), Molotov a rămas până în ultima clipă un admirator necondiţionat al Țarului Roşu. Căruia îi justifica până şi ororile, crimele („cred sincer că fără teroare nu am fi putut merge mai departe pe calea comunismului”). Aceste aspecte uneori paradoxale ale vieţii acestui „stalinist până la moarte” sunt relevate în interesanta carte „139 de conversaţii cu Molotov”, cuprinzând o serie de dialoguri (fiecare de câte 4-5 ore), consemnate de poetul Feilks Ciuev la casa de la ţară a fostului ministru de externe timp de 17 ani, între 1969 şi 1986. Pe noi, ca români, ne interesează mai mult culisele încheierii odiosului pact Ribentropp-Molotov (1939). După cum veţi constata în episodul următor, bătrânul bolşevic amestecă adevăruri cu minciuni sfruntate (cum ar fi negarea existenţei protocolului secret al pactului, negare înlocuită, sibilinic, spre finalul vieţii sale, de scuza „nu-mi mai amintesc”). Un alt aspect interesant: ruşii s-au oprit înainte de Siret – deşi ar fi vrut să ocupe Moldova până la Carpaţi şi cel puţin până mai jos de Iaşi! – la refuzul lui Hitler, ce a invocat situaţia populaţiei germane din sudul Bucovinei.

De poftiți.”De poftiți la nemurire / Câtă am – o dau acuși, / Ca să cumpăr dragei mele / O pereche de mănuși.” (Mihai Eminescu)

Epigrame (istorice). Unde-s doi. ”Și-apoi dacă-a ta soție / Și c-un altul mai trăiește?... / - Bravo lui și bravo ție: / Unde-s doi, puterea crește!” (Gheorghe din Moldova, 1859-1908) Exces. ”La Constanța, sânul mării / Atâți pești a procreat, / Că, neîncăpând în apă, / Umblă mulți și pe uscat”. (Timoleon Pisani, 1872-1943) ”Ochiul boului”. ”Păcat că floarea ce cu lux se-mbracă / Are un nume cam de mahala! / Dar ochii boilor de-ar fi așa, / Chiar și-o marchiz-ar vrea să fie vacă!” (George Ranetti, 1875-1928) Văduvei X. ”Ar dori-ntr-o mănăstire / Deznădejdea să și-o-ngroape, / Numai dac-ar ști că este / Vreo... cazarmă pe aproape!” (George Ranetti) Unei doamne. ”Doamna nu primește curte / Nici cadouri. Probe noi: / Ics i-a dat o sărutare, / Ea i-a dat-o înapoi.” (Octavian Goga, 1881-1938) N-are rost. ”N-are rost să o mai scald, / Nici să mint nu-i manieră / Eu prefer muza la cald, / Păstorel la... frapieră!” (George Topîrceanu, 1886-1937) Gastronomică. ”În literatură, / Când vorbim de burtă, / Eu sunt prăjitură, / Păstorel e turtă.” (George Topîrceanu) Ochii negri. ”Ochii negri, fața albă, / Păr întunecat și mare, / Inima – un sloi de gheață. / Alte semnalmente: n-are.” (George Topîrceanu) De azi încolo. ”De azi încolo, n-o să-l mai iubesc... / Dar când îi văd privirile păgâne / Și zâmbetul copilăresc, / Mă jur că n-o să-l mai iubesc – de mâine.” (Otilia Cazimir, 1894-1967) Meandre. ”Ce-i dragostea? Un joc de nenoroc... / De-a baba-oarba-n prima jumătate, / De-a v-ați ascunselea, către mijloc, / Și la sfârșit de-a lapșa pe furate...” (Marcel Breslașu, 1903-1966) Declarație. ”Ascultă-al inimii tumult / Și râsul meu și plânsu-mi. / Ah! Te iubesc atât de mult... / (Ca și pe mine însumi!)” (Ștefan Tita, 1905-1977) Unei doamne de o mare distincție. ”Dânsa, cu paloarea-i fină / Semăna grozav, cocheta, / Cu Maria Antoaneta / Însă... după ghilotină!” (Mircea Pavelescu, 1908-1980)

Destin.Pe o vreme ca asta, dincolo de Urali, în aspra iarnă rusească, a avut loc o scenă cutremurătoare povestită de Troțki în al său ”Jurnal de exil”, o lecție de comuniune sufletească ce sfidează deopotrivă urgiile naturii și provocările destinului. Am regăsit întâmplarea, autentică se pare, în Jurnal de atelier: „Pe jos, prin vifornițele Siberiei, în lungul drum al surghiunului, înotând prin zăpada până la brâu, preoteasa, care nu a vrut să-și părăsească soțul, s-a oprit sfârșită, întrebându-l pe părintele Avvakum: - Mai e mult, Sfinția-ta? - Numai până la moarte, Markovna. - Să mergem…” (Emil Belu, Note din exil)

Eu, fără tine.Și brusc am înțeles că fără tine / Nici eu în toate mințile nu sunt, / Să fug și să mă-ntorc aici îmi vine, / Să nu-mi mai aflu locul pe pământ. / Atât de grabnic mi-ai intrat în sânge, / Atât de mult trăiești în sinea mea, / Încât și zgâriindu-mă aș plânge, / Temându-mă că-n stropi te pierd cumva. / Nu este primăvară nicăierea, / Cu muguri morți paltonul ți-l închei. / Cu fierea primăverii caut mierea, / Iar tu exiști, iubito,-n locul ei. / Și brusc am înţeles că fără tine, / Eu însumi mor și nu pot învia, / Deși am fost născut, cum știi prea bine, / Ca să te apăr și-mpotriva ta!(Adrian Păunescu)