Reabilitarea a trei clădiri ale Colegiului „Lațcu Vodă” din Siret, finalizată cu un an înainte de termen
Marţi, 3 Iunie 2025 (10:55:10)de Dana HUMOREANU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)O investiție importantă în infrastructura de educație a orașului Siret, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizată cu un an înainte de termenul prevăzut în contract. La sfârșitul lunii mai a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru reabilitarea termică a trei corpuri de clădire ale Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă”, două din centrul orașului și unul al școlii profesionale integrate în această unitate de învățământ, potrivit primarului Adrian Popoiu.
Comisiile de recepție au constatat că lucrările au fost executate conform proiectelor tehnice și legislației în vigoare, iar acum aceste trei clădiri au o performanță energetică ridicată, cu un consum foarte redus de energie și nivel scăzut de emisii echivalente CO2.
„Constructorul a lucrat foarte bine și am finalizat aceste investiții cu un an înainte de termenul prevăzut în contractul de finanțare. Efectele imediate ale acestor investiții sunt un confort ridicat pentru elevi și cadre didactice, facturi mai mici la utilități și modernizarea estetică a fațadelor acestor clădiri publice”, a arătat primarul Adrian Popoiu, care a subliniat că, prin proiectele depuse și acceptate la finanțare prin PNRR, orașul Siret a absorbit până acum peste 13 milioane de lei.





Vizualizări articol: 870 | | Notează articolul: Reabilitarea a trei clădiri ale Colegiului „Lațcu Vodă” din Siret, finalizată cu un an înainte de termen0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.