Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
 
marţi, 3 iun 2025 - Anul XXX, nr. 128 (8963)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta5,0558 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,4398 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

50 de lucrări, realizate de 35 de copii și tineri, cu vârste între 4 și 17 ani, au fost expuse la Centrul pentru Tineret „Ecclesia”

Marţi, 3 Iunie 2025 (11:54:47)

Duminică, 1 iunie 2025, după Sf. Liturghie, la Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din cartier Ițcani – Suceava a avut loc vernisajul expoziției „Bucuria culorilor” a membrilor  Cercului de Arte Vizuale al Centrului pentru Tineret „ECCLESIA” (coordonator pr. paroh Gabriel Herea).

Evenimentul s-a încadrat în programul Sărbătorii Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, fiind dedicat copiilor cu prilejul zilei acestora.

În foișorul bisericii au fost expuse 50 de lucrări ale celor 35 de copii și tineri, cu vârste între 4 și 17 ani, membri ai cercului, alături de lucrările profesorilor îndrumători – maestrul Viorel Corodescu – COV (grafician și caricaturist) și profesorul Răzvan Ștefan Horobeț (designer și pictor).

Expozanții aparțin ambelor parohii ortodoxe și își desfășoară activitatea la grădinițele din Ițcani și Burdujeni, cât și la școlile gimnaziale și liceele sucevene.

La vernisaj au participat, pe lângă copii și tineri, părinții, bunicii și prietenii acestora. Într-o atmosferă sărbătorească, micii artiști au primit din partea pr. paroh Gabriel Herea diplome, dar și multe dulciuri.

Pentru deosebita implicare artistică și pentru promovarea valorilor morale creștinești, prin coordonarea și îndrumarea cercului, dar și pentru organizarea expoziției, graficianul Viorel Corodescu – COV și prof. Răzvan Ștefan Horobeț au fost distinși de părintele Gabriel Herea cu Diploma „Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului” a  Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, maestrul COV fiind felicitat în mod special cu ocazia împlinirii, în curând, a vârstei de 79 de ani (pe 20 iunie 2025) și peste 55 de ani în slujba artelor.

Acesta, în cuvântul său despre activitatea cercului și mica cronică a expoziției, a apreciat și implicarea părinților, a cadrelor didactice și nu în ultimul rând a părintelui paroh Gabriel Herea, urându-i acestuia mulți ani cu sănătate și realizări, de ziua sfinției sale, ce coincide cu ziua copiilor. Asistența, împreună cu corul, le-au cântat celor doi sărbătoriți și copiilor „Mulți ani trăiască!”

Preotul paroh Gabriel Herea a spus că „este o onoare să colaborăm cu cei doi artiști plastici, care fac parte din comunitatea Ițcanilor, și ne exprimăm recunoștința pentru implicarea lor.”

La rândul său, Viorel Corodescu – COV, emoționat de cele întâmplate, a declarat că se bucură că apropiata zi de naștere o va avea alături de acești copii talentați, amintindu-și de începuturile lui în artă „La 11 ani, în 1957, am obținut primul meu premiu al revistei copiilor <Luminița>, care mi-a publicat desenul pe coperta acesteia, pentru ca peste 10 ani, în 1967, la Iași, să particip la o expoziție colectivă unde am expus 12 icoane pe sticlă. Două dintre acestea, <Sf. Arh. Mihail și Gavril> și <Sf. Apostol Petru și Pavel> (patronii celor două parohii din Ițcani), le-am expus și astăzi, alături de copii, pe altarul Foișorului”.

De altfel, maestrul COV mai are expuse încă câteva „desene satirice instructive și cât de cât religioase”.

„Îl cunoaștem pe COV de mulți ani, fiind un nume în arta internă și internațională. A graficii și umorului desenat. Ne-am învățat cu <disecția> sa directă și rafinată în anatomia societății, știind să comunice cu membrii ei, încercând să-i facă să zâmbească ori chiar să râdă la poantele sale elegant desenate, acesta declarând: <Satira și umorul este un apanaj al oamenilor deschiși, deștepți și veseli. Este mai greu cu cei închiși în ei, cu cei triști și necomunicativi. Românii s-au născut smeriți, unii se veselesc, alții care se simt cu musca pe căciulă își înghit nodul din gât cu umor amar. Oricum, revenind la copii, i-am învățat să râdă și să deseneze ceea ce simt și ce văd>”, transmis oamenii de cultură care îl cunosc și apreciază pe Viorel Corodescu – COV.

Deosebite sunt și tablourile lui Răzvan Ștefan Horobeț, lucrarea „Rugăciune” fiind de o înaltă clasă, atât ca idee, cât și ca realizare.

Prof. Răzvan Ștefan Horobeț a regăsit în rândul copiilor de la cerc câțiva elevi talentați de la Școala Gimnazială „Alex. Ghica” Suceava, unde predă, și declară că pe unii dintre micii artiști îi așteaptă din cl. a V-a. „Să apreciem faptul că desenul i-a apropiat mai mult pe copii și pe părinții lor, evenimentul fiind de notă maximă, expoziția fiind deschisă până la finele lunii”, a completat Viorel Corodescu – COV.

Echipa de organizare

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 50 de lucrări, realizate de 35 de copii și tineri, cu vârste între 4 și 17 ani, au fost expuse la Centrul pentru Tineret „Ecclesia”.
 Vizualizări articol: 527 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
50 de lucrări, realizate de 35 de copii și tineri, cu vârste între 4 și 17 ani, au fost expuse la Centrul pentru Tineret „Ecclesia”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei