Mircea Radu IACOBAN

Pe vremuri, nu cu mulți ani în urmă, auzeam printre amici literați întrebarea „nu știi pe cineva care cumpără cărți?” Locuiam în apartamente minuscule, de unde loc s-aduni în raft tot ce ai fi voit tezaurizat în înghesuita bibliotecă din bloc? Bine știind cu câtă trudă se scria și se tipărea cândva o carte, n-aș fi îngăduit înlăturarea oricărui op, mai ales cele având ceva vechime – drept pentru care, la senectute, am ajuns să dau afară mașina din garaj și să instalez în loc raft lângă raft. Cinstit vorbind, exagerare evidentă și păguboasă: cum vălmășagul de volume n-ai cum să-l organizezi conform tehnicii biblioteconomiei, e-un adevărat chin să afli cartea cu osârdie căutată. Câteodată, la mare nevoie, chiar am fost nevoit s-o cumpăr pe internet, deși-s sigur că undeva exista prin vreun cotlon – dar cum s-o aflu?

Acum, mai nou, întrebarea s-a modificat: „nu știi pe cineva care primește cărți gratis?” Bibliotecile, probabil și ele ajunse în criză de spații (nu mai vorbesc de cititori!), le primesc în cel mai bun caz pe sărite: asta da, celelalte nu: oricum, tipărituri dinainte de 1989 mai deloc! Anticarii zac de cine știe când cu marfă nevândută, primesc cu mare parcimonie, cu prețuri de doi bani – și mai degrabă deloc. Rămân școlile rurale, care acceptă cu precădere cartea ochioasă, de s-ar putea fățos legată, fiindcă și școala de azi arată altfel și nu se cuvine peticită cu opuri uitate și îngălbenite.

Ultima soluție: la gunoi! Mulți o fac și nu-i poți acuza, fiindcă-i lege a firii: pentru a merge înainte, trebuie lăsat vechiul în urmă. Că nu se pune mai nimic temeinic în loc e altceva. E o vinovată umilire generală a rostului, menirii și prestigiului cărții, urmată de apăsarea draconică a alte legi, aceea a minimului efort. Care, considerată cheie generală a succesului în regnul Animalia, tinde să se exprime adesea prin poznașa zicere interogativă „da` muieți sunt posmagii?” De ce să trudești cu ochelarii pe nas ore și zile la o carte, când ai atât de simplu la îndemână, într-o clipită, pe de o parte televizorul, pe de cealaltă TikTok-ul, doar ar fi având și ele ceva de spus! Cu toate astea, și-n pofida stării tot mai precare a cărții, editurile tipăresc mai mult (și-n tiraje mai mărunte) ca oricând. Numai că una-i când cartea o citesc 100 de oameni, și alta 10.000!

Dacă ne-am lua după vitrinele librăriilor, doldora de coperți ochioase, s-ar zice că românii se scaldă-n lecturi. Analizând și cifra (eventual, sinceră) tirajelor, situația se schimbă dramatic. Cu adâncă nostalgie îmi amintesc deceniul în care, editor fiind (1969-1979), trimiteam la tipar cărți de poezie în multe mii de exemplare și romane cărora trebuia să le plafonez tirajul la 60.000 din pricina cronicei lipse de hârtie!

Dar în lumea largă, ce și cum se petrece? O firmă americană, NOP World, a efectuat, cu ceva vreme în urmă, un sondaj, interogând 30.000 de subiecți din 30 de țări europene, asiatice, de pe continentul american și din Australia. Cine credeți că sunt campioni într-ale cititului? Francezii? Englezii? Italienii? Aș! Indienii, cu 10,7 ore pe săptămână acordate lecturii, urmați de thailandezi și filipinezi! Peste media mondială (6,5 ore pe săptămână) se situează polonezii, cehii, rușii, suedezii. Cele mai puține ore în tovărășia cărții se înregistrează, culmea, în țări de mare tradiție culturală: Spania, Italia, Germania. Se știe și se spune că americanii sunt acaparați de televizor, dar se situează doar pe locul 6 în lume (cu 19 ore/săptămână), după egipteni și turci. Clasamentul uzului de TV în Europa: britanicii (18 ore), cehii, polonezii. Radioul îi subjugă pe argentinieni (20,8 ore). Se mai zice că americanii sunt cei mai dependenți de computer. Din nou, eroare: primii sunt taiwanezii (12,6 ore), urmați de spanioli, unguri și chinezi. Iată și media generală: în fiecare săptămână, un locuitor al Terrei acordă televizorului 16,6 ore, computerului 8,9 ore, radioului 8 ore și lecturii (care include cartea și presa tipărită) doar 6,5 ore. Biata filă a cărții a ajuns pretutindeni în lume coada cozilor, după ce, în veacurile trecute, era fruntea! Sondajul întreprins de NOP World a ocolit România. Poate-i mai bine: s-ar fi văzut că, în pofida bogăției de titluri, suntem ultima țară din Europa la cumpărarea de carte! Și pe lângă că nu prea cumpărăm carte nouă, dăm la gunoi și cele rămase prin case!

Circulă și teoria potrivit căreia de se citește mai puțin, e-un semn că-n țara cu pricina se muncește mai mult. I-auzi! Să vezi și să nu crezi!