Traficul rutier pe principala arteră de circulație a Sucevei, Calea Unirii, este afectat de lucrările de intervenție demarate în regim de urgență, după ce a fost depistată o scurgere majoră de gaz în zona sensului giratoriu de la Bazar.
Echipele specializate ale Delgaz Grid intervin deja la fața locului pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil.
Lucrarea este tratată cu prioritate maximă pentru siguranța locuitorilor și a participanților la trafic.
Municipalitatea suceveană recomandă cetățenilor să evite zona menționată, dacă este posibil, și să respecte indicațiile autorităților și ale echipelor de intervenție.
Traficul este deja paralizat pe aproape întregul traseu, redirecționarea fiind făcută pe strada Energeticianului, spre Podul Unirii, acolo unde este posibil.
Mai complicat este însă pentru autobuzele TPL, care nu pot evita tronsonul respectiv, foarte multe urmând să fie blocate în trafic pe porțiunile afectate, situație care se va resimți în timpii de așteptare de pe toate traseele.