Un tânăr judecat pentru tâlhărie calificată, după ce a intrat într-un magazin și a furat o sticlă de tequila în valoare de 300 de lei, iar la ieșire, în încercarea de a scăpa, l-a trântit la sol pe agentul de pază, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, dar cu suspendare, pe un termen de încercare de 3 ani.
Judecătorii au decis așadar că Edi Nicolai Troia mai merită o șansă de reabilitate și nu va face pușcărie pe terme lung. Inculpatul are de respectat obligații și restricții, în termenul de încercare de 3 ani.
De precizat și că inculpatul a fost arestat preventiv aproximativ trei luni de la comiterea faptei, adică de la finalul lunii ianuarie a acestui an și până pe 1 mai.
Pe 18 ianuarie 2025, Troia a intrat în magazinul Kaufland de pe Calea Unirii din Suceava, a sustras o sticlă de tequila în valoare de 300 de lei și a ascuns-o sub haină.
Autorul a trecut de casa de marcat, dar a fost oprit de agentul de securitate. A fost momentul în care agentul a fost îmbrâncit și pus la pământ, suferind leziuni pentru care a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Părțile vătămate, respectiv agentul de pază și administratorul magazinului, nu s-au constituit părți civile în dosarul penal.
Sentința Judecătoriei Suceava poate fi atacată cu apel.