|
|
|
|
Schimbare de ștafetă la DIICOT Suceava: un alt procuror cu experiență va prelua funcția de procuror-șef
FOTOBalastieră ilegală, descoperită în apropierea râului Suceava
FOTOSatele comunei Fântânele se schimbă și se modernizează
FOTOGheorghe Șoldan a semnat cel mai mare proiect din istoria județului pentru modernizarea din fonduri europene a drumurilor județeneBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 24 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor și al spațiului verde de pe strada Ștefan Tomșa |
| Balastieră ilegală, descoperită în apropierea râului Suceava |
| Cărțile de identitate electronice, disponibile de săptămâna viitoare în Suceava. Consiliul Local a alocat bani pentru dotare |
| Comunicat de presă |
| Consiliul Local Suceava a aprobat decontarea navetei cadrelor didactice |
| Demolarea garajelor fără despăgubiri, justificată de conducerea Primăriei Suceava prin „a lua de la puțini pentru a da celor mulți” |
| Deputatul AUR Petru Negrea consideră că România are nevoie acum de o guvernare care oprește risipa și susține munca |
| Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra tentativelor de deposedare de terenuri a stațiunilor de cercetări agricole |
| Descendent al unei vechi familii de muzicanți bucovineni, a urcat pe scenă la 6 ani și a învățat să cânte la 17 instrumente muzicale: artistul Romeo Grosu |
| Două condamnări importante, cu executare, pentru tăiere ilegală și furt de arbori |
| Elevi ai Liceului cu Program Sportiv și „Hurmuzachi” Rădăuți, premiați la Cluj, la un concurs de limba engleză |
| Expoziția „Biblia în camee”, a artistului german Andreas Roth, la Muzeul de Istorie, pentru prima dată în România |
| Festivalul copilăriei EduFortress, în acest weekend, pe esplanadă |
| Gheorghe Șoldan a semnat cel mai mare proiect din istoria județului pentru modernizarea din fonduri europene a drumurilor județene |
| „Împreună pentru excelență în cariera de cercetător”, un eveniment organizat de COACH-USV |
| În caz de inundații, evitați consumul de apă din surse nesigure, recomandă Direcția de Sănătate Publică Suceava |
| Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții |
| Peste 150 de olimpici și profesorii lor vor fi premiați la gala „Copiii pe primul loc” |
| Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național |
| Președintele CJ Suceava: „Cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea în sfârșit o parcare modernă, cu 133 de locuri” |
| Rezultatele elevilor suceveni la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor din România” |
| Satele comunei Fântânele se schimbă și se modernizează |
| Schimbare de ștafetă la DIICOT Suceava: un alt procuror cu experiență va prelua funcția de procuror-șef |
| Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare |
| Șofer băut și fără permis, prins de polițiști după o urmărire de câțiva kilometri |
| Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timpul unei manevre de mers cu spatele |
| Un tânăr care distribuia canabis în Suceava, condamnat definitiv și dus în Penitenciarul Botoșani |
| Unde fugim de-acasă... Perioada 29 mai – 4 iunie |
| Cupa „Miraj Star” a produs amintiri de neuitat pentru 40 de copii aflați la primii pași în tenis |
| Echipa națională de tineret a României se bazează preponderent pe handbaliști de la CSU Suceava la Mondiale |
| Anul IV al Acreditării proiectelor de mobilitate pentru formare profesională, aproape de final |
| Cupa Movileștilor, ediția a II-a, Vatra Dornei, 24-25 mai 2025 |
| „Floricele Vesele” din Liteni, pe podium la Festivalul Național „Voinicelul” – Ediția a XXI-a, 2025 |
| „Poluare” |
| 31 mai-02 iunie 2025 – Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava |
| Evanghelia zilei |
| Ne vorbesc părinții Bisericii |
| „Palatul Dornelor” a fost gazda Cupei Movileștilor la Șah, ediția a II-a |
| Sinaxar 29 mai 2025 |
| Gânduri amorțite… |
| „Vânătorii de capete” |
| Ascultarea activă: o abilitate esențială în comunicare |
| Clasicii altfel - „Maiorescu. Confesiunile unui stoic” de Adrian Jicu |