Demararea campaniei de demolare a garajelor de prin cartierele Sucevei, fără acordarea de despăgubiri, de către noua administrație locală, a stârnit discuții aprinse la finele ședinței de Consiliu Local de miercuri, 28 mai. Cel care a deschis subiectul, la capitolul ”diverse”, a fost consilierul local Mihai Crăciun, care a solicitat o serie de răspunsuri la întrebări primite de la suceveni: ”De ce în cazul garajelor de pe strada Ștefan Tomșa s-au acordat despăgubiri în baza Legii 255/2010, iar în cazul garajelor de pe strada Leca Morariu administrația locală solicită demolarea fără acordarea de despăgubiri? Care au fost criteriile legale și obiective care au stat la baza acordării de despăgubiri în primul caz și de ce acestea nu se aplică în cazul altor garaje? Cum explică viceprimarul Cușnir discrepanța dintre situația proprie și cea pe care o impune cetățenilor?” La ultima întrebare, Mihai Crăciun a venit și cu o completare: ”dacă nu știți, dl viceprimar a încasat în jur de 32.000 lei pe firma pe care o administrează pentru un garaj pe Ștefan Tomșa”.
”Administrația actuală a considerat că luând de la cei puțini, care au fost favorizați prin aprobarea acelor garaje, le dă celor mulți”
Răspunsul dat de viceprimarul Dan Cușnir demonstrează că era pregătit pentru astfel de întrebări, având asupra sa declarațiile făcute în cadrul altei ședințe de Consiliu Local, de acum un an și jumătate: ”Sunt abordări diferite ale celor două administrații. Administrația trecută a considerat că este necesar să ia bani de la mulți, plătitorii de taxe și impozite, și să dea câtorva posesori de garaje, administrația actuală a considerat că luând de la cei puțini, care au fost favorizați prin aprobarea acelor garaje, le dă celor mulți – teren de parcări, spații verzi, locuri de joacă, locuri pentru sport, terenuri pentru gimnastică pentru seniori etc. Ce i-a făcut pe cei dinainte să dea despăgubiri, eu am trecut la capitolul Electorală”.
El a dat citire minutei ședinței de CL din 26.10.2023 în care spunea: ”Nu este moral ca din banii tuturor sucevenilor să fie despăgubiți câțiva proprietari de garaje. Am și eu un garaj acolo, când l-am construit am știut că este pentru 10 sau 20 de ani. Mi-am asumat această cheltuială când am făcut cererea la Primărie pentru a construi acel garaj”. Discursul său de atunci și contrele cu primarul Ion Lungu au inclus și un reproș pentru ”cheltuirea banilor publici pentru despăgubirea unor oameni care și-au asumat că acea construcție este provizorie”.
”Scopul nu este demolarea, ci creșterea calității vieții”
Campania de demolare a garajelor din Suceava, demarată acum în Zamca, dar care va fi extinsă și în restul cartierelor, a fost comparată de viceprimarul Cușnir cu cea din Cluj și din alte orașe europene: ”Perioada în care Suceava era mai lentă decât Clujul a trecut! Cuvântul de ordine este acceleraționism. Nu există nici un oraș decent în Europa cu garaje, iar cele decente din România le demolează. Să nu uităm scopul. Scopul nu este demolarea, ci creșterea calității vieții. Demolarea este instrumentul. Partea juridică – cu despăgubiri, fără despăgubiri, ține de departamentul juridic și de cel de patrimoniu”.
Referitor la ultima întrebare venită din partea consilierului Mihai Crăciun, Dan Cușnir a spus: ”Stau cu capul în sus în fața oricui, inclusiv în fața celor care au mințit în privința numărului de garaje și că ar fi fost un garaj al meu. O societate la care sunt acționar a primit despăgubiri – în jur de 6.000 de euro, pentru acel garaj. Cu mențiunea că acea societate plătește de 20-25 de ani între 20-25 mii euro taxe și impozite la bugetul public, implicit și la cel local, lună de lună. Să mă critice aceia care au făcut mai mult decât atât!”