Doi indivizi au fost reținuți și ulterior arestați după ce au sechestrat și violat o tânără de 20 de ani, din comuna Berchișești.
Reprobabila faptă a avut loc în dimineața zilei de 21 mai, când femeia a fost închisă într-o locuință de unul din autori, iar sub amenințare a fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu cei doi.
După ce a reușit să scape de agresori, tânăra a mers acasă și i-a povestit mamei ce i s-a întâmplat, iar aceasta a sunat la Poliție și a reclamat totul.
Două zile mai târziu, polițiștii au reușit să-i prindă pe autori. Este vorba de Mihai Ștefan Blanar, de 30 de ani, din comuna Cornu Luncii, care este acuzat de comiterea infracțiunilor de „viol”, ”complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate” și ”lovirea sau alte violențe”.
Cealaltă persoană pusă sub acuzare este Gheorghe Lucaci, de 30 de ani, din comuna Berchișești, care este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de „viol”, ”lipsire de libertate în mod ilegal” și ”lovirea sau alte violențe”.
Inițial, pe numele celor doi au fost emise ordonanțe de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați în fața unui magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Gura Humorului, care a emis mandate de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.