Luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2025-2026.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava pune la dispoziția părinților interesați de înscrierea în învățământul preșcolar un număr de TelVerde gratuit.
Numărul de TelVerde este 0800.816.230, acesta fiind disponibil de luni până joi, în intervalul orar 8.00-16.30, și vineri, în intervalul orar 8.00-14.00.
Cei interesați pot primi date despre calendarul înscrierii în ciclul preșcolar, metodologia de înscriere, circumscripții, plan de școlarizare, evaluarea copiilor, situații speciale sau alte detalii.
- Calendar
Înscrierea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit”, deci ordinea înscrierii nu constituie un criteriu.
În cererile-tip de înscriere părinții pot trece trei opțiuni, în ordinea preferințelor. Cererea se depune la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.
Înscrierile se realizează pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinți și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
Între 26 și 30 iunie 2025 vor fi colectate cererile de înscriere, acestea vor fi procesate (în funcție de opțiunile 1,2 și 3), iar pe 13 iunie vor fi afișate rezultatele și numărul de locuri rămase libere.
Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri se desfășoară în perioada 16 iunie – 7 iulie, doar pe locurile rămase disponibile.
Etapa de ajustări are loc în intervalul 18-28 august 2025.
Ministerul Educației transmite că grupa mare și grupa mijlocie fac parte din învățământul obligatoriu. Înscrierea la grădiniță se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădinițe a copiilor de 4 și 5 ani.
Detalii privind calendarul se găsesc pe pagina de FB a Ministerului Educației.