Doliu la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, din Cornu Luncii, după decesul fulgerător al unei asistente medicale care avea numai 44 de ani.
Nadia Ionela Nemțanu era din Fălticeni și lucra ca asistent medical în centrul pentru persoane cu probleme neuropsihiatrice.
Joi, pe 10 iulie, în jurul orei 15.00, femeia se afla la serviciu, în camera de gardă a centrului. Din audierile efectuate ulterior de polițiști a rezultat că șefa centrului le explica asistentelor modul de completare a fișelor medicale ale beneficiarilor centrului, iar la un moment dat femeia de 44 de ani le-a spus colegelor ei că i s-a făcut rău și s-a dus la baie să se spele pe față.
În momentul în care a revenit de la baie, femeia de 44 de ani s-a așezat pe un pat, acuzând dureri în piept.
Colegele au încercat să-i acorde ajutor medical, totodată sunând la 112.
Femeia a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe, cu diagnosticul de stop cardio-respirator. Din păcate, la mai puțin de trei ore de la apelul la 112, medicii au declarat decesul femeii în vârstă de 44 de ani.
Conform procedurilor, Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări.
Femeia nu figura cu antecedente medicale.