„Și cred că o copilărie e-o mică Sfântă Liturghie.” Activitate metodică a profesorilor de religie, la Putna

„Să construim, nu să dărâmăm. Construcția înseamnă a-i învăța pe copii și pe tineri că educația, școala, cultura, credința sunt cheia succesului.” Un îndemn ca acesta ne adresa, cu ceva timp în urmă, Preşedintele Academiei Române, în conferinţa „Educația patriotică în familie şi şcoală – temei al iubirii universale”.

De la „profesorul nostru de profesori”, domnul prof. univ. dr. emerit Constantin Cucos, primim cu statornicie încredințări că  „educația este un demers de prefigurare a omului ca om, de introducere în cultură și configurare spirituală. (…) Nu orice act de achiziție sau surplus comportamental poate primi atributul de educație. Nu orice învățare înseamnă educare. Omul culturalizat constituie o garanție că persoana/umanitatea are viitor. Cultura naște cultură, adică generează apetit de a spori autonom pe această linie prin interiorizarea sau activarea valorilor, prin exprimarea de atitudini și prin spirit reflexiv.”

Și da, cine-ar putea tăgădui că „învățătura transmisă prin ora de religie nu este a unui om, ci este a lui Dumnezeu făcut Om, pentru a ne învăța cum să trăim, să muncim și să devenim nemuritori”? (https://doxologia.ro/rolul-bisericii-scoala-societate)

O oră de ortografiat sufletul, aceasta e – cred – misiunea orei de religie. Iar dezideratul din acest an școlar al activităților noastre metodice a fost cel al creării unor „Contexte colaborative de exersare a valorilor în ora de religie”, dublat de operaționalizarea Parteneriatului Școală-Biserică, dincolo de sala de clasă.

Întocmai s-a adeverit a fi activitatea de Cerc pedagogic al profesorilor de Religie din zona Rădăuți, susținută la Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul” și la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Putna, de părintele profesor Bogdan-Vasile Negrea și elevii săi, tineri mărturisitori de Hristos, din clasa a V-a.

Evenimentul metodic a reiterat, în întreagă succesiunea sa de activități, îndemnul Învățătorului Desăvârșit al lumii, „Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Luca 18,16), și a adresat domeniul de conținut „Viața comunității și sărbătorile creștine”, într-o  complexă, continuă, creativă, autentică și documentată metodic și teologic glisare a valorilor pentru viață.

Întregul demers didactic a valorificat orizontul istoric, cultural, spiritual și duhovnicesc al Putnei, inimă cu puls de credință, de dragoste de neam și de țară, și de legendă a Bucovinei, și a  fost conceput ca o succesiune de secvențe de învățare integrată, colaborativă, organizată în naosul bisericii, reconfirmând adevărul că biserica e școala de aplicație a orei de religie.

Explorarea  conținuturilor  – scripturistice, liturgice, morale, culturale și spirituale – propuse s-a realizat prin aplicarea metodei învățarea prin proiect, metodă activ participativă, interactivă care facilitează abordările interdisciplinare, presupune transferul de cunoştinţe și asigură consolidarea competențelor sociale și emoționale ale copiilor.

Grupa de elevi ce a purtat  numele Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a evidențiat binefacerile participării copiilor la Sfânta Liturghie, reeditarea statornică astfel a tainei mântuirii, care ne reaminteşte istoria răscumpărării neamului omenesc și ne face contemporani cu Mântuitorul  Hristos și cu lucrarea Sa izbăvitoare pentru noi.

Și câtă nestăvilire de cunoștințe și de trăiri ne-au putut dovedi copiii aceia! Succesiunea și semnificația momentelor liturgice, rolul și simbolistica obiectelor liturgice, cântările liturgice, primenirea sufletească, duhovnicească.

Mărturisitorii Sfântului Iacob Putneanul, ierarhul care  a înțeles și a împlinit nevoia de cărți după care să învețe copiii, tipărind, în 1755, primul abecedar din Moldova, „Bucvarul”, din cea de-a doua grupă de elevi  a tratat arhitectura bisericii. Și da, ne-au convins cu asupră de măsură copiii că nu le sunt deloc necunoscute, ba – dimpotrivă – le știu și numele, și rostul, și învățătura cuvintelor din câmpul lexical al spațiului eclesial: Sfântul Altar, Ușile Împărătești, pronaos, naos, catapeteasmă, iconostas, proscomidiar, pridvor, absidă, boltă, Pantocrator, solee, amvon și plan treflat, registre iconografice, simbolistica navei, utilitatea tainiței, semnificația comunitară a clopotniței.

Iar ucenicii Sfinților Sila, Paisie și Natan, Cuvioșii care s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, ne-au făcut călători împreună cu ei prin bucuria mereu sporită cu fiecare filă a  Sfintei Scripturi și-au evocat și dovedit că știu și-au înțeles că li se adresează și lor, așa cum ni se adresează tuturor, pedagogia împrietenirii cu Mântuitorul Hristos, cuprinsă și transmisă în  textul sripturistic.

N-au lipsit, se înțelege, elementele de interdisciplinaritate, produsele artistice și culturale realizate de copii, cărțile, pricesnele, „exercițiile de admirație” și cele colaborative, Decalogul Copilului,  momentele de reflecție și cele de împreună-rugăciune. Ne-au fermecat cu profunzimea și râvna de a-L slăvi pe Dumnezeu în biserica sufletului și-a copilăriei lor micii artiști din clasele primare ale școlii-gazdă, coordonați de profesoare devenite profesional un simbol.

S-a dovedit a fi, reiterez, o oră de ortografiat sufletul cu penelul valorilor netrecătoare, cum, de altfel, evidenția în  mesajul său și domnul director  Ciprian-Florentin Crețan, profesor colaborator Merito, inițiator și organizator al unor proiecte educaționale de incontestabil și sustenabil impact comunitar și educațional.

Și-am luat cu noi, pe lângă toate împlinirile acestui portofoliu colaborativ de idei, de-ncredințări, de inspirație metodică pentru noi și înnoitoare viitoare activități, gândul așezat sub semnul metaforei de o fostă elevă a școlii:

„Și cred că o copilărie

e-o mică Sfântă Liturghie,

cu tot ce-i sfânt, curat și viu,

cum doar în cer și-n prunci mai știu.”

Pentru toți și pentru fiecare dintre ei mi-e neîncăpător mulțumescul.

prof. Daniela CEREDEEV