Cezar STRATON

Bogăție. “Bogat prin dragostea ce-o pot culege / Nu mi-aș schimba ursita nici c-un rege”. (Shakespeare)

Virus. ”Noaptea trecută, cântând sub cerul spuzit de stele / M-am molipsit cu virusul fericirii. / Este nemaipomenit de contagios. / Aşa că sărută-mă”. (Hafiz)

Cântec de dragoste."Cum să-mi împiedec sufletul / să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău? / Cum să-l înalţ deasupra ta / spre alte lucruri, altundeva? / O, cum, cum l-aş aduna / lângă ceva pierdut în întuneric, / într-un ungher tăcut, străin, nefremătând, / ce nu se-ndepărtează / când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind. / Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine, / ne împreună totuşi aşa cum un arcuş / din două strune-un singur sunet scoate. / Pe ce vioară suntem înstrunaţi? / Şi ce artist ne ţine-n mâna lui, / cântec cum altul nu-i?" (Rainer Maria Rilke)

Dacă.Dacă ar creşte nivelul artei conversaţiei dintre un bărbat și o femeie, ar scădea natalitatea. (S.J. Lec)

Înviere. Numai cei morţi pot fi înviaţi. Merge mult mai greu cu cei vii.

Baftă.Cuvântul devine tot mai frecvent în cercurile intelectualilor care, probabil, cred că alte cuvinte, cum ar fi noroc sau șansă, au devenit banale. Ei nu știu că ”baftă” provine din limbajul țiganilor (baht) și că este un cuvânt argotic al lui variole, cu sensul de ”sifilis” și familiar, nefiind recomandabil într-un stil elevat. Odată cu ”baftă” și-a întețit frecvența și cuvântul ”rom”, care înseamnă țigan, care în limbajul lor înseamnă ”om”. (Dr. Alexei Palii, ”Dicționar de dificultăți și surprize ale limbii române”)

Sonetul CXV. (Those lines that I have writ do lie) Mint versurile ce le-am scris cândva, / Spunând că nu te pot iubi mai mult. / Pe vremea-aceea mintea nu știa / Că va spori al dragostei tumult. / Dar timpul, ale cărui accidente / Schimbă porunci și calcă jurăminte, / Frumosu-l surpă, toacă sentimente, / Minți clare-abate pe cărări greșite. / Vai, și de ce, speriat de timp fiind, / N-aș fi putut să spun: „Eu, cel mai mult, / Azi te iubesc”, mai sigur ca oricând / Fiind atunci doar de prezent și-atât? / Amor e-un prunc; să nu fi spus că este / Destul ceva ce încă poate crește? (W. Shakespeare, trad. Adrian Vasiliu)

Castrare.Explorând secretul longevității, cercetătorii au găsit un răspuns surprinzător care s-ar putea să nu placă bărbaților. Studiile sugerează că castrarea, îndepărtarea testiculelor, ar putea crește semnificativ durata de viață a bărbaților. Acest fenomen a fost observat la bărbații americani castrați la mijlocul secolului al XX-lea și la eunucii coreeni, care au trăit mai mult decât omologii lor. Deși inițial a fost atribuită unor diferențe comportamentale, longevitatea sporită pare să fie legată de sistemul imunitar și de mecanismele de reparare celulară. Bărbații, care se confruntă cu mai multe infecții și cu rate mai ridicate de cancer, ar putea beneficia de această procedură, care s-a dovedit a prelungi durata de viață a eunucilor cu 14-19 ani, în comparație cu bărbații necastrați, din medii similare. Motivele exacte care stau la baza acestui efect rămân neclare, prezentând un domeniu incitant pentru cercetări ulterioare. (incredibilia.ro) PS Studiul ”castrator” a fost publicat de o cercetătoare. Am o vagă bănuială: acestei doamne (domnișoare?) nu prea îi plac bărbații...

Inima. ”N-am nimic decât inima: / Ţi-o dau. / Am un bordei în pădure, cu căprioare: / Te primesc în el. / Am un pat de frunze: / Te învelesc în el. / N-am bijuterii de purtat / Dar îţi dau toate stelele cerului, că sunt ale mele. / Te voi purta în Carul Mic prin pădure şi în Carul Mare prin toată lumea. / Mai am pentru tine, departe, departe… o salbă de luni. / Şi mai am ceva pentru tine: inima. / Ia-mi-o şi poart-o!" (Tudor Arghezi)

Bou.Maria împlinește 50 ani. Ion îi aduce o sticlă de lapte. Maria îl întreabă: – De ce lapte, Ioane? – Hai să îți explic, Marie: la 20 ani erai proaspătă ca o garofiță, deci ți-am adus o floare, la 30 erai apetisantă, ți-am adus o pâine fierbinte, iar acum la 40 de ani ești cât o vacă, deci ți-am adus o sticlă de lapte. Maria se uită la el și îi zise: - Ioane, eram eu ca o floare la 20 ani, dar nu tu ai rupt prima petală. La 30 eram precum pâinea caldă, dar tu rupeai doar coaja, fiindcă ceilalți mâncau miezul. Iar acum, la 50 ani, oi fi eu cât o vacă, dar când pleci tu de acasă, taurii se-ngrămădesc în fata ușii și mă întreabă: - A plecat boul?

Îmbrăţişare.„De ce este îmbrăţişarea un instrument vindecător atât de eficient? Până nu demult credeam că luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecătoare, dar ele nu înseamnă nimic prin comparaţie cu îmbrăţişarea. Omul simte nevoia să fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacă nu se simte iubit, omul începe să moară. Dacă simte că viaţa sa nu contează pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi. De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilă. Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru că îi lipseşte iubirea. Într-o lume plină de iubire, terapia nu ar fi necesară deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientă. Îmbrăţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de căldură, de atenţie.” (Osho)

Vânzări.„8 octombrie 1946 - Văllimărescu – numit ministru la Oslo – și Sandu Rosetti – numit rector al Universității – își scuză atitudinea comunizantă (primul ar fi defilat, la 1 Mai, în capul funcționarilor ministerului de Externe, secundul face pe „roșul” și-și trimite nevasta la Moscova cu o delegație de muncitoare comuniste!) prin nevoia de bani.” (Raoul Bossy, Jurnal, Editura enciclopedică) „… La Nadia Duca, o mulțime de cucoane: Marguerite Brătianu, dna Constantinescu, dna Irene Procopiu, dna Buşilă, dna Ottescu, dna M Duca. Ella Băicoianu vorbește de evenimente, și <de ce se mai poate vinde>. Dna Constantinescu şi-a vândut un inel de platină cu un briliant de 2 carate înconjurat de pietre scumpe pe 12.000 lei. Pe un Grigorescu i s-a oferit de 6.000 lei. Levy anticarul a vândut din colecția lui un Andreescu cu 360.000 lei, și un tablou cu 40.000 (nu ştiu de cine). I-a fost oferit de către Stat lui Tito.” (Margareta Ioana Vulcănescu, Pagini de jurnal, 1946-48, ed. Eikon, 2022)

Deznaționalizare.Imediat după ocupaţia din 1812, Rusia a păstrat în noua provincie a imperiului vechea ei organizare moştenită de la domnii Moldovei. Mai mult, ţarul Alexandru I l-a numit ca guvernator civil al provinciei pe Scarlat Sturza, mare boier, emigrat în Rusia, unde s-a înrolat în armata rusă, ajungând la gradul de general de brigadă. Sturza a fost ajutat la conducerea Basarabiei numai de boieri moldoveni într-un sfat obştesc, asemănător ca mod de funcţionare Divanului domnesc din Iaşi. Însă, doar un an mai târziu, ţarul a numit guvernator pe generalul Ivan Marcovici Harting. Acesta avea să contribuie la rusificarea rapidă a provinciei, înlăturând vechile legi şi obiceiurile autohtone. Basarabenii s-au plâns la Sankt Petersburg prin intermediul mitropolitului Gavril Bănulescu-Bodoni, cerând încetarea abuzurilor. Ţarul l-a revocat pe Harting, promiţând statornicirea conducerii provinciei anexate, după vechile ei drepturi şi obiceiuri. După o relativă, aparentă deschidere, drepturile localnicilor au fost tot mai mult micşorate şi au fost sporite eforturile de rusificare prin înlocuirea legislaţiei și limbii autohtone cu cea rusă. Pentru a avea o evidenţă a populaţiei provinciei anexate, autorităţile ţariste au procedat în 1817 la întocmirea unui recensământ. Pe grupe etnice, românii reprezentau atunci peste 74%, ucrainenii circa 12%, ruşii aproape 2% ş.a.m.d. Dar, în 1862, moldovenii reprezentau deja doar 55%, străinii 48%. Iar în 1897, conform altei statistici, alogenii erau majoritari, în procent de 56%, în timp ce numărul românilor se situa la 42%. Pretextând între altele şi faptul că moldovenii basarabeni emigrează în masă peste Prut preferând „stăpânirea otomană celei pravoslavnice ruseşti“, administraţia ţaristă a intensificat colonizarea Basarabiei cu elemente alogene: bulgari, ruşi, armeni, greci, evrei, ucraineni, germani. Ei s-au instalat în sudul Basarabiei şi au beneficiat de privilegii fiscale, administrative şi militare.

Totuna.”În China, în apropiere de localitatea Susien, trebuiau să fie celebrate, acum câtva timp, două căsătorii. Un viscol puternic a surprins pe cele două neveste, în momentul când erau transportate, după datina veche, voalate și duse într’un scaun, la domiciliul mirilor respectivi. Din cauza viscolului, miresele au fost nevoite să se adăpostească într’o ceainărie. Ieșind mai târziu afară, fetele au schimbat, fără să vrea, scaunele cu care erau transportate, iar purtătorii scaunelor nu și-au putut da seama de acest fapt, din pricina voalului care le acoperea fața. Când fiecare din ele a ajuns la cei doi logodnici, s’a descoperit greșeala. Dar, cum situaţia socială şi financiară a logodnicilor era aproape la fel, s’a văzut în această întâmplare un semn dumnezeiesc, iar schimbul de neveste a fost legalizat, discret, în templu. (Ilustrațiunea română, 1937)