Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
 
joi, 12 iun 2025 - Anul XXX, nr. 136 (8971)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta5,0722 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3658 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video
Constantin MOLDOVAN

Constantin MOLDOVAN


Cioburi de metaforă

Un regal de literatură umoristică…

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Nimic nu a… scârțâit în desfășurarea celei de a V-a ediții a Festivalului internațional de literatură umoristică ,,Scârț-Umor” (in memoriam Ion Bolocan), organizat de Asociația Umoriștilor ,,Al. O. Teodoreanu” - Iași în perioada 6 - 8 iunie 2025. 

Poeți și epigramiști din România și Republica Moldova - alături de care s-a aflat caricaturistul Marian Avramescu - și-au dat întâlnire în ,,Dulcele târg al Ieșilor” într-o sărbătoare a cuvântului meșteșugit, preamărind prietenia care - până la urmă - trebuie să triumfe dincolo de pretențiile și nemulțumirile generate de inerentele orgolii mai mult sau mai puțin rănite, mai mult sau mai puțin justificate.

Gazdele au fost, ca de obicei, la înălțime, totul fiind perfect organizat, începând cu cazarea în foarte bune condiții la Pensiunea ,,Casa Copou” de pe Sărărie și până la gustoasele bucate servite în locații deosebite precum restaurantele ,,Berăria Veche” și ,,Corso”. 

Mereu alături de noi au fost Daniel Bratu, Vasile Vajoga, Sanda Nicucie și Daria Dumescu, patru dintre cei care au pus umărul la bună desfășurare a… ostilităților. Sâmbătă dimineață, după micul dejun, o parte dintre invitați au vizitat, ghidați fiind de către magicianul Vajoga, parcul Copou care adăpostește și celebrul tei al lui Eminescu, prilej pentru a nemuri momentul prin numeroase fotografii. După revenirea la… sediu am urcat în microbuzul ce trebuia să ne asigure deplasarea la Galeriile ,,Dumitru I. Grumăzescu”, unde urma să aibă loc ședința festivă ,,Scârț-Umor” și Festivitatea de premiere a laureaților la secțiunile de epigramă și poezie, tema pentru concurs fiind ,,Fetele din luncă mă credeau poet”, după titlul unei cărți a celui omagiat cu prilejul festivalului. 

A urmat un adevărat regal de literatură umoristică la care și-au adus contribuția organizatori, juriu, laureați, invitați, public și cred că Ion Bolocan zâmbea fericit de undeva dintr-un colț de nor, îmbucurat de reușita acestei activități culturale de excepție care i-a fost dedicată. 

După ce am revenit la ,,Casa Copou”, am avut parte de două ore de binemeritată odihnă, deplasându-ne apoi, cu același confortabil mijloc de transport, către proprietatea familiei Spânu (situată undeva pe un deal în apropierea Iașului), acolo unde ne-am simțit - la propriu și la figurat! - mai aproape de cer. Ospitalitatea amfitrionilor ne-a impresionat în mod deosebit, domnul Oleg și soția dumnealui făcând în așa fel încât să petrecem o seară de neuitat, iar Daniel Bratu ne-a încântat, acompaniindu-se la chitară, cu bine-cunoscute melodii care i-au făcut pe mulți dintre cei prezenți să părăsească scaunele pentru… a face mișcare. S-au desfășurat și tradiționalele concursuri ad-hoc de epigramă, câștigătorii fiind răsplătiți cu generozitate de către… sponsori. 

Într-un târziu ne-am întors la bază și după o noapte în care unii au dormit mai mult, iar alții mai puțin, a urmat micul dejun și despărțirea de prietenii ieșeni cu păreri de rău vizavi de timpul scurs prea repede, dar cu speranța că ne vom regăsi și la anul printre laureații sau invitații acestui frumos festival. 

Vivat Asociația Umoriștilor ,,Al. O. Teodoreanu”- Iași! 

 

RONDELUL OMULUI MINUNE 

                        (omagiu lui Ion BOLOCAN)

,,Fetele din luncă mă credeau poet” 

E o carte scrisă de un om minune 

Ce-mblânzea cuvântul, pentru a-l supune, 

Să-l așeze-n versuri - nu-i niciun secret!

 

Cunoscând acestea, într-un mod concret,

Ce mai poate, -acuma, alt poet a spune?!

,,Fetele din luncă mă credeau poet”

E o carte scrisă de un om minune. 

 

Tocmai de aceea, dar o spun discret -

Zâmbitor, cu gândul înspre soare-apune - 

Că și fără premiu vin, de se impune,

Să-l cinstesc pe omul care-a scris, repet,

 

,,Fetele din luncă mă credeau poet”. 

 

Constantin MOLDOVAN 

 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind! 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un regal de literatură umoristică….
 Vizualizări articol: 2145 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 6 voturi
Un regal de literatură umoristică…5.056

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei