O mașină care a lovit un cap de pod s-a răsturnat, iar ulterior a luat foc și a ars în totalitate.
Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi pe raza localității Zvoriștea.
În momentul impactului, în mașină se afla doar șoferul. Acesta a reușit să iasă singur din mașină și, din fericire, a scăpat fără răni grave.
De altfel, persoana care se afla la volan a refuzat să fie consultată medical la fața locului, precum și transportul la spital.
La locul evenimentului au mers militarii Detașamentului de pompieri Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Reprezentanții ISU Suceava au amintit că în cazul producerii unui accident rutier, sistemele eCall generează automat apelarea numărului 112 și transmiterea către Serviciul de urgență a informațiilor relevante pentru localizarea precisă a evenimentului și pentru intervenția echipajelor de salvare.
Imediat după impact, date precum coordonatele GPS, seria VIN, tipul vehiculului, tipul combustibilului utilizat și direcția de mers sunt furnizate de autovehiculele echipate cu eCall.(Sursa: sts.ro).