Năpârca sau șarpele de sticlă, o prezență inedită în grădina unui profesor sucevean

Primele zile de vară au adus un vizitator surpriză în grădina unui sucevean – o năpârcă. Cum cel care a găsit-o, Cezar Tomescu, este un bun cunoscător al naturii, fiind profesor universitar și șef de lucrări la Facultatea de Silvicultură din cadrul USV, reacția sa nu a fost deloc una de teamă ori repulsie, cum se întâmplă la cei mai mulți dintre noi. Din contră, acesta s-a ”împrietenit” cu ea, ținând-o în palmă mai mult timp, inclusiv pentru o mică ședință foto.

Chiar dacă este adesea confundată cu un șarpe, iar din popor este chiar cunoscută cu denumirea de ”șarpele de sticlă”, năpârca este de fapt... o șopârlă apodă (fără membre).

Nu este veninoasă și nu mușcă. Ba chiar își desprinde coada de corp atunci când este în pericol, aceasta fiind strategia ei de apărare atunci când e prinsă și vrea să distragă atenția. Coada este de două ori mai lungă decât restul corpului.

Este singura specie de șopârlă fără membre din România, trăiește până la 46 de ani și poate ajunge la o lungime de până la 50 de cm.

Coloritul năpârcilor face diferența între exemplare - la femele predomină culoarea brună, juvenilii sunt mai aurii, iar masculii au pete albăstrui.

Năpârca trăiește în locuri însorite, suficient de umede, de la liziera pădurilor, în livezi, pășuni etc. Se găsește izolat, se hrănește în principal cu limacși și râme. Poate fi observată în general dimineața și spre seară, sau pe ploaie, după o perioadă secetoasă.

Hibernează în găuri sau la rădăcina arborilor.

În România, specia este protejată prin Legea Nr. 13 din 1993, prin care România ratifică Convenția de la Berna (Anexa III) și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare (Anexa IV B), fiind considerată o specie de interes național ce necesită o protecție strictă.