Poimâine reintrăm în hora aia în care avem numai "meciuri decisive", unul mai decisiv decât altul, pe principiul "important e meciul care urmează", un postulat inventat de ăia care nu se dau duşi după ce seamănă dezastru şi culeg catastrofă, menit să-i ţină ancoraţi de echipa reprezentativă exact până când îi goneşte marea de suporteri distruşi. Nu suntem încă în situaţia de a considera războiul pierdut, dar încă o bătălie pierdută, cea de poimâine, cam asta ar însemna. De unde concluzia că meciul cu Austria chiar e decisiv, e cel de care depinde menţinerea României în lupta pentru locul 1 în grupă şi implicit calificarea directă, fără baraje cu alte echipe de pe locul 2 şi fără a recurge la barajele de pe ruta alternativă, în calitate de câştigătoare de grupa în Liga Naţiunilor. Privind numele celor 27 de jucători convocaţi de Mircea Lucescu, începe să mă bată gândul că n-avem cum să câştigăm şi deci nici cum să ne calificăm. Dintre ei, pe cuvânt de onoare că singurul care mi se pare valoros şi chiar de neînlocuit este Bîrligea. În rest, un amestec de speranţe aproape eşuate, ca Man, de insipizi aflaţi pe drumul sigur al ratării definitive (Stanciu, Tănase), de speranţe care nu confirmă niciodată (Louis Munteanu, la care chiar am făcut o fixaţie: ce face, mă, ăsta, de a devenit indispensabil la toate loturile, de la under nu ştiu cât până la old boys!?), de fosile başoalde (Alibec) ori parcă lovite de reumatism (Chichireș, sau cum l-o chema!). Îmi pusesem mari speranţe în Ionuţ Radu, care chiar a avut prestaţii excepţionale la Veneția, şi îmi spuneam că măcar poarta e în siguranţă... iar apoi, cu ajutorul Domnului, poate om da-o şi în aţe. Când colo, nici Ionuţ Radu nu-i convocat! De ce? Dar de ce e convocat Mihăilă, care anul ăsta n-a jucat, iar Ianis Hagi nu-i în lot? O fi luat-o Nea Mircea pe urmele predecesorilor, joacă şi el la alibi?