Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
 
marţi, 17 iun 2025 - Anul XXX, nr. 140 (8975)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta5,0538 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3571 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri

Marţi, 17 Iunie 2025 (15:50:43)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Rata de vaccinare împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) a copiilor până la vârsta de 12 luni a scăzut sub 50% în județul Suceava (44%), iar a copiilor cu vârsta de 24 de luni este de 68%. Acest aspect provoacă îngrijorare în rândul medicilor suceveni, care s-au mobilizat, prin intermediul Colegiului Medicilor Suceava, pentru o campanie de informare în rândul populației.

Problema vaccinării a fost amplu analizată la ediția a XIII-a a Zilelor Medicale ale Sucevei și la Congresul Facultății de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, desfășurate recent, la simpozionul de vaccinologie. Au participat reputați specialiști în boli infecțioase, sănătate publică și imunologie, care au subliniat importanța promovării vaccinării de-a lungul întregii vieți și consolidarea încrederii populației în importanța actului de prevenție.

Gazda evenimentului a fost dr. Monica Terteliu Băițan, care a evidențiat că Suceava se află printre județele cu cele mai scăzute rate de vaccinare din România, ceea ce impune, în opinia specialiștilor, intervenții imediate prin campanii susținute de informare și educare a populației.

Prof. dr. Doina Azoicăi a evidențiat importanța vaccinării de-a lungul întregii vieți, de la copilărie până la vârsta adultă, amintind că programul național de vaccinare oferă acces gratuit inclusiv pentru pacienții cu afecțiuni cronice care au nevoie de protecție suplimentară. Un alt reputat infecționist, prof. dr. Oana Săndulescu, a discutat despre necesitatea vaccinării antigripale la adulți, în special cu vaccinuri cu doză crescută, și particularitățile imunizării pacienților cu boli autoimune, oferind recomandări pentru medici din toate specialitățile.

Conf. dr. Corneliu Popescu a prezentat cele mai recente date privind vaccinarea anti-HPV, cu accent pe beneficiile imunizării atât la fete, cât și la băieți, „într-un demers de protecție reală împotriva infecțiilor oncogene”, după cum se arată într-un comunicat de presă remis de Colegiul Medicilor Suceava. De asemenea, șeful de lucrări dr. Victor Miron a explicat cum pot fi adaptate schemele de imunizare în funcție de afecțiunile oncologice sau hematologice.

Concluzia unanimă a fost că „pentru a combate ezitarea populației în fața vaccinării este nevoie de o campanie bine organizată”, prin care să fie recâștigată încrederea în vaccinare și să se ajungă la protejarea reală a comunității.

În acest context, președintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Laura Coca, a anunțat lansarea unei campanii de informare privind importanța vaccinării, ce va implica activ medicii de familie, Facultatea de Medicină și Științe Biologice din Suceava, autoritățile locale și centrale, precum și liderii comunităților locale. „Această inițiativă își propune să contribuie la creșterea gradului de informare și la reconstruirea încrederii în imunizare – un pilon esențial al sănătății publice”, a spus dr. Coca.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri.
 Vizualizări articol: 2121 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.5 din 2 voturi
Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri1.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei