Un autoturism marca VW care circula cu viteză foarte mică le-a atras atenția polițiștilor care se aflau în misiune de patrulare în seara zilei de marți, 10 iunie, pe drumul comunal 42A din Iaslovăț.
Oamenii legii au dorit să afle motivul pentru care șoferul mergea atât de încet și au decis să îl oprească.
Numai că persoana aflată la volan a călcat accelerația cu intenția de a se face nevăzută.
Polițiștii au plecat în urmărirea sa, acțiune care s-a derulat pe o distanță de circa un kilometru, când mașina fugară a fost blocată.
La volan se afla un bărbat de 47 de ani, din Iaslovăț, care avea și motive serioase să nu dea ochii cu polițiștii. Mai exact, șoferul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar în plus mirosea puternic a alcool.
Polițiștii au vrut să-l testeze cu aparatul etilotest, dar bărbatul a refuzat, gest pe care l-a repetat și la spital, unde a fost dus pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat” şi ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Mai mult, s-a constatat că RCA și ITP-ul erau expirate, motiv pentru care bărbatul a și fost amendat de polițiști.