Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost, marți, într-o vizită de lucru, pe șantierul de pe DJ 178B, pe tronsonul care leagă comunele Satu Mare și Grănicești.
După discuțiile cu constructorii, Șoldan a declarat că lucrările sunt în grafic și că ritmul bun dă speranțe că acestea pot fi finalizate chiar mai repede de termenul stabilit prin contract, martie 2026.
Președintele CJ a arătat că modernizarea drumului de aproximativ 3,2 kilometri, inițial pietruit, este o investiție de 12,7 milioane de lei, finanțată prin Programul Național „Anghel Saligny”, începută de fosta administrație.
„La final, vom avea încă un drum asfaltat complet, cu o structură rutieră solidă și asfalt de calitate, o platformă de 8 metri lățime, din care partea carosabilă va avea șase metri și două acostamente de câte un metru”, a declarat șeful administrației județene.
În proiect sunt prevăzute rigole și șanțuri pentru scurgerea apelor, 10 podețe noi, 34 de accese la proprietăți și 13 drumuri laterale amenajate.
„Știu că sunt multe drumuri în județ care au nevoie de reabilitare și modernizare. Primesc zilnic zeci de mesaje din toate colțurile județului. Le citesc pe toate, la unele mai apuc să și răspund, iar pe altele le dau mai departe colegilor mei. Din păcate, nu se poate face totul peste noapte. Au trecut doar șapte luni de când am preluat această funcție și vă asigur că modernizarea infrastructurii rutiere este una dintre principalele priorități ale mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Suceava. Voi fi destul de des pe drumurile în lucru din județ, de multe ori prin vizite inopinate, pentru a mă asigura că fiecare lucrare este făcută cum trebuie, la timp și cu respect pentru banul public și pentru suceveni”, a declarat președintele Șoldan.