Adevărul credinței creștine este dovedit de desăvârșirea legilor ei, de mulțimea minunilor, de propovăduirea Apostolilor, de întoarcerea neamurilor, de mărturisirea până la moarte a mucenicilor, de împânzirea ei fără ajutor omenesc într-un scurt interval de timp la atâtea popoare necredincioase și corupte, de izbânda asupra prigoanelor înfricoșătoare și de neînchipuit ale celor mai cruzi tirani împotriva ei, de schimbarea oamenilor care de la cea mai de pe urmă răutate au ajuns la înălțimile virtuților. Are încă dovedirea, de asemenea foarte puternică, în cărțile prorocilor, care sunt tot atâtea trâmbițe care trâmbițează și adeveresc marea taină a iconomiei întrupării Domnului nostru Iisus Hristos. Acestea sunt temeliile neclintite ale credinței în Hristos. Acestea sunt adeverite de Sfintele Evanghelii, acestea sunt adeverite și de celelalte dogme în care cred creștinii. Dacă va cerceta cineva cărțile sfinților proroci va afla în acestea rațiunile care conving mintea omului, nu numai că Hristos a înviat din morți, ci și că sunt adevărate toate câte învață despre El Evangheliile.
Credința este învoirea fără de îndoire a celor auzite în încredințarea adevărului celor propovăduite cu harul lui Dumnezeu, pe care a arătat-o Avraam despre care se mărturisește că „nu s-a îndoit prin necredință de făgăduința lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credință, dând slavă lui Dumnezeu și fiind încredințat că ceea ce i s-a făgăduit, Dumnezeu are putere să și facă” (Romani 4, 20-21, Sfântul Vasile cel Mare, Despre credință, 1, PG 31, 677D-680A).
(Sfântul Nectarie de Eghina, Tezaurul sfintelor și filosoficeștilor cuvinte, traducere de Laura Enache)