Mihai MOISOIU

Relocarea este o experiență comună în viața modernă. Ea poate implica o mutare la câțiva kilometri distanță sau o mutare în altă țară sau o traversare a continentelor. Principalele cauze fiind sărăcia și războaiele, schimbarea locului poate declanșa pentru mulți o formă profundă de stres și suferință psihologică. Această suferință este cunoscută sub numele de trauma de relocare. Ea nu este doar o simplă nostalgie, nu este nici o perioadă de ajustare, ci este o reacție complexă la pierderea identității. Ea implică și pierderea legăturilor sociale și pierderea sentimentului de apartenență.

Trauma de relocare este denumită uneori și „șocul relocării” sau „sindromul dezrădăcinării” și nu este o tulburare de sănătate mintală recunoscută formal. Cu toate acestea, este un concept din ce în ce mai recunoscut în rândul psihologilor, terapeuților și asistenților sociali. Ei observă tipare specifice de suferință emoțională. Acestea apar la persoanele care au experimentat o mutare semnificativă. Spre deosebire de un stres temporar, trauma de relocare implică o reacție la pierderi multiple și o ruptură bruscă de familiaritate. Este o experiență care poate afecta profund sentimentul de sine și capacitatea de funcționare.

Pentru a înțelege trauma de relocare, este esențial să recunoaștem multiplele pierderi pe care le implică. Pierderea locului nu se referă doar la casa fizică, se referă și la sentimentul de familiaritate cu împrejurimile. Aceasta include rutele cunoscute, magazinele locale și locurile de socializare. Pierderea legăturilor sociale înseamnă pierderea prietenilor și a familiei extinse, inclusiv colegii și vecinii. Pierderea rutinei și a predictibilității înseamnă că rutinele zilnice, obiceiurile și structura vieții sunt perturbate. Acest lucru creează un sentiment de haos. Pierderea identității este un aspect important. Sentimentul de „cine sunt eu” este adesea legat de locul în care trăim și de rolurile pe care le îndeplinim în comunitatea noastră. Relocarea poate zgudui această percepție. Pierderea autonomiei și controlului este resimțită mai ales în cazul relocărilor forțate. Acestea pot fi din motive economice sau politice. Sentimentul de a nu avea control asupra propriei vieți poate fi copleșitor. Pentru relocările internaționale, pierderea culturii și a limbii adaugă un strat suplimentar de dificultate și izolare. Barierele lingvistice și culturale amplifică aceste dificultăți.

Simptomele traumei de relocare pot varia considerabil de la o persoană la alta. Există însă câteva manifestări comune. Tristețea, melancolia și depresia se manifestă prin sentimente persistente de tristețe, lipsă de speranță și pierderea interesului pentru activități plăcute. Anxietatea și atacurile de panică se pot manifesta printr-o îngrijorare constantă, dificultăți de concentrare și iritabilitate, palpitații și dificultăți de respirație. Mai pot apărea furia, dificultăți de gestionare a emoțiilor și izbucniri neașteptate. Izolarea socială este un alt simptom și include retragerea din interacțiunile sociale, dificultăți în a-și face noi prieteni și sentimente de singurătate. Dificultățile de somn includ insomnie și coșmaruri. Somnul neodihnitor este o altă problemă. Modificările apetitului pot duce la pierderea în greutate, dar și la creșterea în greutate. Pot apărea dificultăți cognitive, probleme de memorie, dificultăți de concentrare și o senzație de „ceață mentală”. Simptome fizice inexplicabile pot fi prezente. Acestea pot include dureri de cap, probleme digestive și oboseală cronică. Un sentiment de dezorientare și de a nu aparține este frecvent. Acest lucru înseamnă sentimentul că ești „în afara locului” – înseamnă și că nu te simți acasă. Nu în ultimul rând, relocarea poate declanșa reacții de doliu. Acesta este procesul de a procesa relocarea ca pe o pierdere. Etapele sunt similare celor ale doliului. Acestea sunt negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea. Este important de subliniat că aceste simptome pot fi subtile la început. Ele pot fi atribuite altor cauze. Cu toate acestea, dacă persistă și afectează semnificativ calitatea vieții, este un semn că este necesară o atenție specială.

Trauma de relocare este o experiență reală. Ea este adesea dureroasă. Ea poate avea un impact profund asupra bunăstării psihologice. Recunoașterea simptomelor, înțelegerea factorilor de risc și implementarea unor strategii active de adaptare sunt esențiale. Acestea ajută la navigarea cu succes prin această perioadă de tranziție. Deși procesul de adaptare poate fi provocator, este posibil să se construiască un nou sentiment de apartenență. Cu răbdare, sprijin și autocompasiune, o experiență potențial traumatică se poate transforma într-o oportunitate de creștere și descoperire personală. În cele din urmă, a te simți „acasă” nu este întotdeauna legat de un loc fizic. Este legat de un sentiment de siguranță. Este legat de conexiune și pace interioară. Acesta poate fi cultivat oriunde ne-am afla.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com