Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
 
joi, 3 iul 2025 - Anul XXX, nr. 154 (8989)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta5,0722 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3658 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video
Constantin MOLDOVAN

Constantin MOLDOVAN


Cioburi de metaforă

Lumea versului și a poantei…

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În perioada 27-29 iunie 2025 am fost prezent în Cluj-Napoca pentru a participa la Festivalul Național ,,Eterna Epigramă’’, aflat la cea de a XXXVI-a ediție, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate literaturii umoristice din țara noastră. Hotelul ,,Delaf’’ s-a dovedit - și de această dată! - un spațiu primitor și confortabil, iar organizatorii s-au străduit să ne ofere un program atractiv, primind aprecieri unanime din partea invitaților. În prima jumătate a zilei de sâmbătă participanții au făcut o plimbare prin frumosul oraș situat la poalele Feleacului, pentru ca după-amiază să fie prezenți, in corpore, la festivitatea de premiere ce a avut loc în foaierul Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga’’ și la spectacolul organizat cu această ocazie. De secțiunea ,,Epigramă’’ s-a ocupat Cenaclul ,,Satiricon’’ - președinte Petru Ioan Garda, secțiunea ,,Parodie’’ s-a aflat în grija Asociației Culturale „Revista Izvorul Someșului” din localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud - reprezentată de inimoșii profesori Grigore și Adela Cotul (Grigore fiind directorul revistei, dar și secretar literar la ,,Satiricon’’), iar secțiunea ,,Carte’’ a fost organizată și premiată de către Biblioteca Județeană. În luarea sa de cuvânt, domnul George Corbu - președintele Uniunii Epigramiștilor din România - a ținut să adreseze cuvinte de laudă Festivalului clujean, amintind și faptul că anul acesta se împlinesc 35 de ani de la înființarea uniunii noastre de creație, prilej cu care i-a felicitat, încă o dată, pe toți epigramiștii români.

Colegi sosiți din toată țara - chiar și de dincolo de Prut! - precum și cei din cenaclul ,,Satiricon’’ au reușit să aducă zâmbete pe buzele spectatorilor prin recitarea unor creații pline de umor, inspirate dintr-o realitate care nu ne lasă, niciodată, fără… materie primă. 

Premiile au purtat numele cunoscuților oameni de cultură clujeni Eugen Albu, Cornel Udrea și Silvia Popescu (toți odihnindu-se… dincolo și în eternitatea amintirilor noastre), iar domnul Vasile B. Gădălin a mai acordat, în nume personal, două premii numite ,,Ilie Călian’’ și ,,Petru Poantă’’. Priceputul moderator al… ostilităților a fost poetul și epigramistul Gavril Moisa, pe alocuri secondat din sală (cu comentarii umoristice!) de către domnul Mihai Teognoste.

După premiere a urmat un frumos spectacol de divertisment care a cuprins muzică ușoară - Dan Băgărean, muzică folk - Daniel Bratu, poezie - Anamaria Ghidiu și Constantin Moldovan, totul culminând cu explozivul show de caricatură comentată susținut de către cunoscutul și apreciatul artist Costel Pătrășcan din Brăila, care a fost frenetic aplaudat de către cei prezenți. 

S-au făcut fotografii de grup și fiecare cu… cine a dorit (personal, m-a bucurat enorm revederea cu Georgeta Resteman, o prietenă poetă pe care n-o mai întâlnisem de peste un deceniu!), apoi ne-am îndreptat către locația unde s-a organizat masa festivă, adunarea fiind caracterizată de o bună dispoziție… accentuată la care au contribuit licoarea bahică, dar și concursul ad-hoc de epigramă premiat cu trofee… ingenioase - câștigător domnul Florin Rotaru. 

Noaptea a fost odihnitoare (ce-i drept, pentru unii ceva mai… scurtă!), iar dimineața am servit un mic dejun presărat cu îmbrățișări de bun rămas, după care - aproape toți - ne-am pornit înspre locurile de baștină murmurând, osteniți, spusele viteazului sergent din cunoscuta poezie a lui Alecsandri: ,,mai lungă-mi pare calea…” Spun ,,aproape toți’’ deoarece unii mai… îndărătnici l-au ,,călcat’’ la Pata (lângă Cluj) pe colegul Radu Păcurar (vicepreședinte ,,Satiricon’’) care, deja conform tradiției, i-a ospătat în minunata sa grădină udată cu… de toate. 

O importantă donație din partea unui academician clujean, sponsori ca grupul de firme Oncos, Neon Lighting, CTP Cluj-Napoca și Hotel Delaf, precum și minunatul parteneriat cu cotidianul ,,Făclia’’ de Cluj, au contribuit la reușita deplină a Festivalului, toți binemeritând mulțumiri și evidențieri. 

Gânduri speciale pentru cititorii rubricii mele, cei care, sunt convins, apreciază din ce în ce mai mult epigrama și pe cei care o slujesc cu pricepere și dedicație. 

Sper să continuăm călătoria în lumea versului și a poantei… Sănătate de-ar fi, prieteni! 

 

ANALIZĂ 

 

Am făcut o analiză

Şi pot spune, fără teamă:

Am ieşit demult din criză;

Însă… doar în epigramă!

 

Constantin Moldovan 

 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind! 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lumea versului și a poantei….
 Vizualizări articol: 1581 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Lumea versului și a poantei…5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei