Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Ce este democrația? Baruch Spinoza (1632-1677), în Tractatus Theologico-Politicus (1670), comentat de Luis Millet, scrie că ea „este egalitatea tuturor în fața legii”, iar Thomas Jefferson (1743-1826), al treilea președinte SUA, spune că ea este „dreptate pentru toți oamenii, indiferent de clasă sau convingeri religioase ori politice. Pace, comerț și prietenie sinceră cu toate popoarele... libertatea cultelor, a presei, a persoanei... acestea sunt principiile care ne-au condus pașii într-o epocă a revoluției și a schimbărilor.” Pentru aceasta este necesar să ne ridicăm cu toții deasupra intereselor personale și să cunoaștem interesul public. Dacă fiecare va oferi în societate forța pe care o are - este de părere Spinoza - democrația poate asigura pacea și securitatea. Libertatea de gândire este totală.
„Lumea liberă își trage forța din libertate - spune Jaspers - pentru că numai aceasta din urmă conduce spre largi orizonturi și permite orice fel de inițiativă.” Libertatea asigură securitatea internă (liniștea publică) aplicând principiile dreptății numai prin foruri de încredere, acceptate de cetățenii care și-au educat capacitățile numai în baza dialogului liber. „O dictatură - afirmă Spinoza - aduce o societate pe marginea prăpastiei, deoarece, pentru a exista, are nevoie de spioni și de informatori. Un stat care amenință în orice fel libertatea pune în mișcare mecanismul de autodistrugere, pentru că permite apariția și activitatea grupurilor complotiste.” În acest caz, nu există altă ieșire decât refugiul în represalii, care, după Jefferson, „este principiul vital al despotismului.”
O democrație a oamenilor liberi se bazează și pe respectul față de hotărârile majorității, pentru că aceasta deține responsabilitatea cea mai mare. În viziunea lui Leszek Kolakowski, democrația include trei elemente: În primul rând, este un sistem care controlează dacă o conducere politică satisface cerința de protecție a poporului. În al doilea rând, are în vedere independența sistemului legislativ de puterea executivă, căci „legea are rol mijlocitor, autonom între interesele personale și cele colective, iar statul nu este instrument al conducerii politice”. În sfârșit, se referă la barierele impuse puterii executive. „Acestea sunt încorporate în sistemul legislativ și garantează legalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, cât și drepturile acestora.”
Henri Bergson, în Les deux sources de la morale et de la religion (1932), crede că „dintre toate concepțiile politice, democrația este singura care depășește canoanele societății închise și dă omului drepturi inviolabile”. În aceeași viziune, „omul ideal pentru o democrație este acela care respectă pe ceilalți ca pe sine; care-și asumă obligații pe care le consideră absolute și care se identifică așa de bine cu acest absolut, încât nimeni nu poate să spună dacă obligațiile acordă drepturi sau drepturile impun obligații”.
Omul, parafrazându-l pe Kant, devine în același timp și legislator, și cetățean, iar poporul (suma cetățenilor) devine suveran. „Democrația - notează Bergson - proclamă Libertatea, reclamă Egalitatea și pune deasupra tuturor Fraternitatea.” Mersul spre democrație este anevoios din cauza inconsecvenței dintre gândire și practică. De multe ori, paradoxal, deși aspirăm la valorile democrației și ale economiei libere (de piață) nu ne putem debarasa de practici și mentalități comuniste. John Dewey, în Freedom and Culture (1932), subliniază faptul „că s-a înlocuit biciul cu dreptul de vot, ceea ce arată dorința de a înlocui supunerea impusă cu dialogul. ”Prăpastia dintre aspirații (politice) și practică, în baza experienței acumulate în timp de către omenire, poate fi traversată dacă ne revizuim atitudinea față de problemele de viață și societate. Astfel, vom putea atinge scopuri democratice cu mijloace democratice.”
