Cezar STRATON

Motto. În memoria lui Bogdan Ulmu.

Șmecherie. Când merg la market să iau rom, pun în coș și 1 kg de făină, să creadă lumea că fac prăjituri. Vând 82 kg de făină!

Dregere. Ce problemă mai acută, mai arzătoare ar putea avea un bărbat, după ritualicele ghiftuiri asociate multelor sărbători, bine stropite cu tot soiul de licori bogate în grade, decât… durerea de cap și lehamitea față de întreg Universul, specifică dimineții de după festin? Întâi, clasicul borș. Care, zice-se din bătrâni, „spală toate relele”. Amănunt deloc anecdotic, borșul și-a câștigat inițial o notorietate majoră tocmai datorită faptului (încă neexplicat științific) că… trezește omul din beție. Mai mult, el înlătură aproape toate simptomele intoxicației cu alcool (ale mahmurelii), fiind un remediu fără egal în acest sens. Este, de asemenea, perfect în cazul bolilor respiratorii cronice: bronșită, astm, sinuzită, adjuvant în tuberculoză, alcoolism, indigestie, vomă, oboseală cronică. Borșul curăță rinichii și colonul, tratează litiaza urinară, previne cancerul de colon și întărește funcția organelor interne, în primul rând ficatul și fierea. Cura de detoxifiere cu borș se ține două săptămâni, timp în care se bea câte o cană de borș pe zi, cu 15 minute înainte de masă. Se poate adăuga o jumătate de linguriță de pulbere de pelin pentru un efect diuretic maxim. Pentru trezirea din mahmureală se beau unu-doi litri de borș dintr-odată! De asemenea, se bea minimum un litru a doua zi, pentru a combate simptome specifice ca amețeala, durerea de cap, tremurăturile membrelor, senzația de vomă. Se spune și că cei care beau zilnic borș mult nu mai simt nevoia să bea alcool. Încercați! Acum, vom face un ”tour du monde”, pe urma celor mai năstrușnice și ciudate remedii populare propuse de diferite culturi întru salvarea „drojditorilor” cu migrene. Eu nu pot garanta eficiența acestora, așa că acei cititori mai curajoși – ori mai disperați de ineficiența altor remedii – n-au decât să le probeze.

Mongolia: doi ochi de oaie, cruzi, pisați în suc de tomate. E drept că, în 2012, un studiu japonez arăta că fructoza și licopenul din suc stimulează eliminarea alcoolului din organism. Așa încât: prinde oaia și scoate-i ochii!

Ungaria: excremente de vrabie dizolvate în coniac de bună calitate. Mă rog, eu unul mă abțin.

Italia: se recomandă penis și testicule de taur uscate, ingrediente foarte bogate în proteine, hormoni și minerale, care permit o recuperare rapidă a celui căzut în păcatul îngurgitării bahice. Se spune că acest fortifiant ar fi preferat și chiar adorat de atleți (desigur că și de… iubitele sportivilor!).

Filipine: i se dă machitorului fruntaș un pui de rață fiert în oul neeclozat. Se știe că oul e bogat în cisteină, un aminoacid care în combinație cu proteinele din puiul încă în devenire grăbește detoxifierea corpului uman.

Peru: o fiertură din bucăți de pește, suc de lămâie și limes (lămâie verde), usturoi și ghimbir. O „bombă” de vitamine, proteine și alte substanțe ce ajută ficatul să metabolizeze alcoolul și să alunge mahmureala.

Anglia: nimic altceva decât renumitul „English breakfast” (șuncă, omletă, cârnați). Un regal gastronomic! Un asemenea meniu – desigur, pentru mahmurii ce nu și-au pierdut complet pofta de mâncare, că există și această categorie – asigură un „plin” de proteine, grăsimi și alte nutrimente, pentru ca asupritul nostru ficat să-și revină la normal. După care, pentru ușurarea digestiei, parcă ar merge – pușchea pe limbă! – un „15” de palincă!? De altfel, sandviciul cu șuncă a fost desemnat de cercetătorii Universității Newcastle ca fiind cel mai potrivit pentru ziua cea grea de după un chef zdravăn: aminoacizii din șuncă acționează asupra neurotransmițătorilor afectați de alcool, ceea ce constituie un „prim ajutor” salutar în astfel de situații.

În fine (și nu musai din patriotism local) notez o „tispy cure” cu efect garantat, folosită de muntenii din zona Brodina - Izvoarele Sucevei: merișoarele murate și zama aferentă. Micile fructe roșii înrudite cu afinele au nu doar calitatea de a te trezi din mahmureală, ci au și proprietăți antioxidante, anticancerigene și sunt de folos dovedit în special în afecțiunile aparatului urinar. În ediția viitoare a gazetei, vom cunoaște recomandările – repetat încercate – ale scriitorului Bogdan Ulmu. Hai noroc!

Cântec. În fermecătoarele sale memorii („Iaşii de odinioară”), Rudolf Şuţu consemnează un cântecel comic, foarte în vogă în Iaşii anilor 1890. În versurile lui Ioan Ivanov, puse în gura lui „Von Kalikenberg” – un calic neamţ îmbogăţit în ţara nu demult devenită Regat – desluşim toate „ingredientele” vânzării de ţară. Năravuri regăsite, plenar, duse la „perfecţiune” chiar, după 1990: mită, lucrări de mântuială, lipsa controlului şi pedepsei, demagogia patriotardă, lăcomia decidenţilor, coruperea lesnicioasă a guvernelor succesive, etc. Citez: „Ich, Herr Von Kalikenberg, / Tocmai din Berlin alerg / Mit hohe protecţion, / Fur grosse concession. // Dai la mine nur parale, / Şi eu faşe tumitale / Alles schon und alles gut, / Cum nime n-a mai făcut! // Toate nemţile vorbesc / Că la Țară Românesc / Toţi faliţii pot să vie, / Ca să facă bogăţie. // Ist genug s-aduci în ţară / Două rânduri din afară, / Und mit ein solches papier / Sie bekommen alles hier. // Poţi să faşi trenuri ferate, / Făr-de poduri şi stricate, / Tot cu gare şi canton / Coperite cu carton. // Șini, traverse şi şosele, / Poţi să faci numai de-aşele / Care pârâi şi plesnesc / Când vagoanele pornesc. // Kilometri poţi a faşe / Mii şi sute, chit îţi plaşe, / Şi habar de grijă n-ai / Că în veci samă nu dai. // Unii etwas se zborşesc / Aber macht nichts, că-i plătesc, / Vor să aibă eisenbahn / Prin pustiu, în Bărăgan. // Frei sau nu frei tumneata, / Asta geht mit gar nicht an, / Trebue-a juca cum chintă / Elementul cel german! / Pe nemţi trebuie s-ascultă, / Kleine Volker pe pământ, / Bând la bere de-acum multă / Şi-nghiţind ridichi cu unt. //Astă Ţară Românească / Are-ntr-însa ce pofteşti, / Numai oameni s-o iubească / Foarte rar în ea găseşti. // Se laudă multe fiinţe / Care scriu şi povestesc, / Cu profesii de credinţe / Cum că ţara lor iubesc. // Iar la faptă mai oricare / Când îl cerci, s-a arătat, / Că suge ca lipitoare / Tot ce-n palmă i-a picat. // Daţi concession degrabă / Ca să mă apuc de treabă, / Nu mai staţi să vă ghindiţi / Că mai bun n-o să găsiţi! // Asta nu-i întâia oară / Care s-a văzut în ţară, / Ein solche concession / Făcutu-mi-l protecţion. // Wenn condiţion nu plaşe, / Angenblieklieh eu prefaşe, / Ca să fie-un os frumos / Pentru toţi ceva de ros. // Dacă este supărare / Cu obşteasca adunare, / Atunci faşem altceva: / Aştept pân s-o dizolva!”. Ce fac politicienii şi guvernanţii noştri pentru a păstra nădejdea noastră în luminiţa de la capătul tunelului? Păi, lungesc tunelul. Astfel încât singura luminiţă ce se zăreşte în depărtare, din tunelul în care ne-au înghesuit de vreo 25 de ani este cea a… locomotivei.

Tot de la Bogdan Ulmu, cetire. „Povestea e reală. Am mai vorbit, de-a lungul anilor, de-un aşa-zis regizor care avea toate defectele posibile şi care, în ciuda acestor anomalii, a condus un teatru românesc, de provincie, ok... timp de.. 19 ani! L-am cunoscut prin anii ’70... eram june şi aveam o iubită în acel oraş. De aceea, mergeam des acolo. Când ea era ocupată (avea spectacole, ori repetiţii), mergeam să-mi beau cafeaua la un restaurant plăcut, lângă teatru. Într-o dimineaţă, intră acest impostor, să-i zicem Cancea, şi mă caută din priviri. Din păcate, mă reperează iute. Comandă şi el o cafea. Mă-ntreabă ce beau şi ce fumez. Îi răspund, mândru, că m-am lăsat. Da de gagiti nu te lătaşi, fir-ai al dacu! Apoi, mă chestionează interesat, ca director erudit ce era: – Bă Bodane (unde erau două consoane, el sacrifica una); te mai ziti? (la el, c-ul devenea t). – Nimic deosebit, am venit să-mi văd colegii de facultate… – Îmhî! Aia pe care veniși t-o vezi, nu fu colegă cu tine, mă, tap bătîn!… (rânji libidinos). Mă rog…. Bău coniacul. – Audi (z-ul devenea d)… te mă sfătuiești să mai montez? Teva să meargă ti la școli… - Păi… cel mai sigur, Caragiale. E şi-n programă… e şi genial… - Caradiale? Audii de el! Aici, am simţit nevoia să mă reapuc de băut… Am comandat un coniac mare. L-am dat pe gât. - Tii, bă Bodane, zii și mie, că ești mai la curent cu conteporanii, Caradiale ăsta are piese… cu furnale? Am mai cerut un coniac. L-am evaporat cu o figură răvăşită. – N-are. – Îhî, n-o să facă carieră… e neorientat politic… Aici am cerut şi o ţigară, de la ospătar. Am fumat-o, nervos, în 50 de secunde. Da altceva? – Sofocle, Shakespeare, Racine, Ibsen, Cehov, Camil Petrescu, Sebastian, Ionesco… Originalul om de teatru m-a oprit din înşiruirea-mi isterică. - Auzii de ei. Ăștia au piese cu furnale, cu fabrici?… Am leşinat. Se pare că nu-mi priesc, întotdeauna, discuţiile despre repertorii…”

Suflet. "Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi". (Ileana Vulpescu)