Mihai MOISOIU

Singurătatea nu e doar o stare de spirit trecătoare; e o problemă serioasă de sănătate publică, un semnal de alarmă pe care societatea modernă – paradoxal superconectată digital – îl ignoră adesea. Este esențial să înțelegem diferența: poți fi fizic singur și mulțumit, fără să te simți singur. În schimb, singurătatea este un sentiment subiectiv, o durere profundă, ce provine din percepția unei lipse de conexiune umană semnificativă. Chiar și într-o mulțime, te poți simți izolat.

Rădăcinile singurătății sunt complexe și adesea se împletesc. Schimbările majore din viață sunt declanșatori comuni: o mutare într-un oraș nou, o despărțire dureroasă, pierderea cuiva drag sau pensionarea. Dar și factorii sociali și culturali contribuie masiv: individualismul crescut, viața urbană agitată, declinul comunităților tradiționale și, ironic, chiar dependența de tehnologie. Rețelele sociale, deși par să ne conecteze, pot duce la comparații toxice și la relații superficiale, înlocuind interacțiunile autentice față în față. Pe lângă aceste influențe externe, factorii psihologici joacă un rol important: timiditatea extremă, anxietatea socială, stima de sine scăzută sau experiențe din copilărie care ne pot afecta capacitatea de a forma legături sănătoase.

Singurătatea cronică e mult mai mult decât o simplă tristețe. Studiile arată că are un impact devastator asupra sănătății, comparabil cu fumatul sau obezitatea. Când sănătatea mintală are de suferit cresc riscurile de depresie, anxietate, stres cronic și chiar apar gândurile suicidare. Poate accelera declinul cognitiv și riscul de demență la vârstnici. Sănătatea fizică este, de asemenea, afectată: slăbește sistemul imunitar, făcându-ne mai vulnerabili la infecții și boli autoimune. Crește riscul de boli cardiovasculare, hipertensiune și accident vascular cerebral. Somnul este perturbat, iar pe termen lung, singurătatea crește mortalitatea prematură cu aproximativ 26%.

Un studiu fundamental și de referință în cercetarea singurătății este cel condus de dr. John Cacioppo, un neuroștiințific social de la Universitatea din Chicago. Lucrarea sa, sintetizat în cartea „Loneliness: Human Nature and the Need for Social Connection”, a revoluționat înțelegerea noastră despre singurătate, ducând-o de la o simplă stare emoțională la un domeniu complex de studiu bio-psiho-social.

Cacioppo a demonstrat – prin cercetări sofisticate care includ imagistica cerebrală (RMN), analize ale tensiunii arteriale, ale răspunsului imunitar, ale hormonilor de stres și chiar ale expresiei genelor – că impactul singurătății se extinde mult dincolo de psihic. El a arătat că singurătatea activează aceleași regiuni ale creierului asociate cu durerea fizică, sugerând o bază biologică profundă pentru suferința socială. Percepția izolării sociale (singurătatea) este un factor de risc major pentru morbiditate și mortalitate, comparabil cu fumatul sau obezitatea. Singurătatea poate altera funcția imunitară, crescând inflamația și vulnerabilitatea la boli. A identificat o „spirală a singurătății”, unde persoanele singure devin hipervigilente la amenințările sociale, așteaptă respingerea și interpretează negativ interacțiunile, ceea ce le perpetuează izolarea.

Cercetările lui Cacioppo au subliniat că ființele umane sunt interconectate și interdependente la nivel fiziologic și psihologic, contrazicând ideea că individualismul este întotdeauna calea optimă. El a argumentat că singurătatea este un semnal de alarmă evoluționist, menit să ne motiveze să căutăm conexiune, la fel cum foamea ne motivează să căutăm hrană. Lucrarea sa a avut un impact major, transformând singurătatea dintr-o problemă personală într-una de sănătate publică.

Combaterea singurătății necesită un efort concertat, atât individual, cât și la nivel de comunitate. Nu e o problemă care se rezolvă de la sine. La nivel individual, putem începe prin a recunoaște și accepta că ne simțim singuri, fără judecată, înțelegând că e o nevoie umană neîndeplinită, nu o slăbiciune. Apoi, e important să identificăm cauzele și să prioritizăm calitatea relațiilor, concentrându-ne pe câteva conexiuni autentice, nu pe un număr mare de relații superficiale. Implicarea activă în cluburi, voluntariat sau cursuri, reconectarea cu vechi prieteni și dezvoltarea abilităților sociale – ascultare activă, întrebări deschise, vulnerabilitate – sunt pași esențiali. Gestionarea gândurilor negative, limitarea timpului pe rețelele sociale și o bună îngrijire personală (somn, alimentație, exerciții fizice) contribuie, de asemenea, la bunăstare. Dacă singurătatea este persistentă, e crucial să cerem ajutor profesional, de la un terapeut sau consilier. La nivel de comunitate, putem promova campanii de conștientizare, crea și susține spații comunitare, dezvolta programe intergeneraționale și oferi sprijin țintit pentru grupuri vulnerabile. De asemenea, politicile publice pot juca un rol prin alocarea de resurse și dezvoltarea de strategii naționale.

Singurătatea este o provocare complexă a lumii noastre, dar nu este invincibilă. Prin eforturi individuale și colective, prin empatie și deschidere, putem reconstrui podurile dintre noi și putem clădi societăți mai conectate, în care nimeni nu se simte cu adevărat singur.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com