Mircea Radu IACOBAN

Există viață și după alegeri! Dunărea curge tot din deal în vale, porumbul crește, până și leul crește, se pupă gureș guguștiucii, cad cireșe, se zdruncină glia prin Vrancea… Dar Doamne, prin ce am trecut! S-a mers greu, gâfâit, într-un crescendo al tensiunii ajuns în preajma paroxismului: încă un astfel de exercițiu electoral și dădea țara în foc! Oricum, deocamdată e prea devreme pentru a desluși linii directoare, Nicușor încă nu s-a înșurubat cum se cuvine la Cotroceni, Simion nu s-a sleit de tot, țineți-vă bine, în câteva zile începe dansul de carácter (insist pe accentuarea greacă, mai decisă și mai răspicată).

Campania prezidențială românească 2025 are caracteristici proprii și merită cercetată ca o curiozitate aparte: la un moment dat aveai senzația că nici Simion și nici Nicușor, competitorii adică, nu-s în dispută, ci se luptă alții, „in abstracto”, pentru o anume cauză cu efect prestabilit, indiferent de prestația „in agora” a candidaților. Care puteau să-și aducă în sprijin și luna de pe cer, că tot aia era! Au fost, de ambele părți, și momente de real câștig al disputei – fără niscaiva efect, pentru că disputa în sine era iluzorie și, de fapt, inutilă. Argumente? La ce bun, când lesne trec de oricare prin recurgere la ieșirea lui Ralea din clinciuri incomode: „așa-mi trebuie dacă discut cu o tuberculoasă!” Odată teza împlântată în conștiințe, la ce bun pompoasele dezbateri la care, cu bună (și utilă) știință, una dintre părți a considerat mai util să se sustragă? Tik-tok-ul nu demonstrează, ci decretează scurt și sec, dixit: conform legii minimului efort, se ia de bun ceea ce-i mai lesne la îndemână, atinge dureri personale și consumă mai puțină trudă a analizei proprii. S-a încercat împărțirea brutală a României în cei „răi” care „au nenorocit” țara și cei „buni” ai suferinței eterne. Că printre „buni” se numără prim-miniștri care au condus țara, nu conta: acum fiind cu noi, ai trecut automat de partea binelui – și, vorba lui Stalin, dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră! Concepția dualistă a predominanței binelui și răului, într-un apăsat alb și negru, validează dihonia și s-a izbutit o despicare morală păguboasă, greu remediată vreodată! Și la noi, precum în lumea întreagă, există și nedreptate, și suferință, și racile ale vechilor tristeți uitate. Eradicarea lor este una dintre sfintele datorii ale neamului – totul este cum se face, cu câtă bună-credință, de către cine, cu ce mijloace, cu câte alte suferințe, cât se câștigă, cât se pierde. Ceea ce, deocamdată, nu lămurește limpede nimeni. Întrebarea absolut legitimă cum de s-a ajuns în astfel de situație presupune recurgerea la o chestiune de regulă eludată și evitată din pricina delicatelor situații electorale ce impun tăcerea asupra unui „cui al lui Pepelea” eliminat cu grijă dintre cauze: nivelul instruirii. Risc, dar o discut. Resping cu oroare idioata teză a lui Brucan privind așa-zisul „stupid people”: astfel de nerușinate etichetări globale rămân în afara oricărei discuții civilizate. Ceea ce, probabil, determină și absența din anchetele sociologice a datelor privind știința de carte și în general nivelul de instruire al grupelor de alegători – ceea ce n-ar nega utilitatea unei atari cercetări, dar induce evident o anume pudoare cumva explicabilă: odată cu cetățenia, orice român are dreptul la un vot, mai departe scrie (dacă scrie) în carte. De nu, practic, e tot una. Rămâne indicația, semnificativă în sine și nulă ca efect, dimpreună cu mult clamata necesitate, tot mai acută, de ridicare a nivelului general al nației astfel încât votul fiecăruia să rezulte în urma unei decizii într-adevăr avizate și conștiente. Vorbe? Iluzii? Par a fi și ceva semne încurajatoare. N-am nici un fel de date certe, mă iau după cele văzute și auzite la tv, unde, dacă până mai ieri erau predominante intervențiile „de carton”, prefabricate, cu formulări trimise de la partid, iată că, în ultima săptămână mai ales, au prevalat luări de cuvânt onorabile, cu miez și bună conduită gramaticală. Nu s-o fi schimbat lumea peste noapte, dar probabil că au decis în sfârșit, de nevoia spaimei, să iasă la față de cortină și cei care s-au ferit totdeauna de atingeri morale îndoielnice. Ce enormă diferență între personajele care populau manifestațiile lui Simion și omenirea civilizată, realmente luminoasă, care l-a aclamat pe Nicușor! Altă lume!

   Cu adevărat lumea noastră.