Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
 
sâmbătă, 7 iun 2025 - Anul XXX, nr. 132 (8967)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta5,0422 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,4152 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   9 imagini |   ø fişiere video

Eveniment

Profesia medicală, celebrată la Zilele Medicale ale Sucevei, printr-o manifestare dedicată progresului științific

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Deschiderea oficială a conferinței naționale Zilele Medicale ale Sucevei, aflată la a XIII-a ediție, și cea a Congresului Facultății de Medicină și Științe Biologice din Suceava au reunit, joi, câteva sute de profesioniști din domeniul medical, cadre universitare, cercetători și studenți, într-un cadru dedicat schimbului de idei, progresului științific și colaborării interdisciplinare.

Timp de trei zile, în cadrul Complexului Prestige Plaza și al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, au loc sesiuni științifice, simpozioane tematice, prezentări de caz și discuții interactive, pe teme actuale din sistemul sanitar, care preocupă atât practicienii, cât și cercetătorii din domeniu.

În deschidere, au avut scurte luări de cuvânt președintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Laura Coca, decanul Facultății de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. Mihai Covașă, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, prefectul de Suceava, Traian Andronachi, managerul Spitalului Clinic de Urgență din Suceava, dr. Ionuț Jurchiș, președintele de onoare al manifestării științifice "Zilele Medicale", academician prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu, președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, vicepreședintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Suceava, Lili Bălan, și directorul Departamentului de Științe Medico-Chirurgicale și Complementare al Facultății de Medicină și Științe Biologice Suceava, șef de lucrări dr. Marian Melinte.

Dr. Coca a subliniat importanța acestor manifestări științifice, care „îmbină partea clinică cu forța academică”, „forța științifică și aplicabilitatea practică”, iar decanul Facultății de Medicină, prof. univ. dr. Mihai Covașă, și-a invitat colegii să se pregătească pentru „provocarea revoluției tehnologice și a inteligenței artificiale” în domeniul medical și să formeze „o comunitate medicală puternică pe toate palierele, în jurul universității”. Totodată, universitarul și-a exprimat aprecierea pentru buna colaborare cu autoritățile județene, locale și cu Spitalul Clinic, subliniind implicarea acestora în susținerea înființării facultății de medicină de la Suceava.

Șeful administrației județene, sub autoritatea căreia se află Spitalul Clinic, Gheorghe Șoldan, a arătat că rolul său și al echipei de la Consiliul Județean de a aduce investiții la spital, să asigure infrastructura, să dezvolte parteneriate și să creeze condițiile „pentru ca toți locuitorii județului Suceava să aibă acces egal la servicii medicale de calitate”. „Pentru asta e nevoie să fim o echipă: medici, cadre universitare, administrație locală, județeană. Toți. Să facem tot ce ține de noi pentru binele pacienților”, a afirmat Gheorghe Șoldan.

 

· Criza de medici din spitalele din județ va putea fi rezolvată prin dezvoltarea Facultății de Medicină

 

Potrivit acestuia, bilanțul proiectelor europene atrase în ultimele șapte luni de Consiliul Județean pentru modernizarea infrastructurii Spitalului Clinic Județean însumează investiții de peste 8 milioane de euro.

În opinia sa, criza de medici cu care spitalele din județ se confruntă de mai mulți ani va putea fi rezolvată prin dezvoltarea Facultății de Medicină de la Suceava, cea mai tânără din țară. „Dar trebuie să fim realiști. Mai avem de muncit. Avem un spital clinic județean care a făcut pași mari înainte. Dar știm că nu e suficient. Avem medici foarte buni, dedicați, dar știm că nu sunt destui. Avem studenți care vin cu entuziasm la Medicină, dar e obligația noastră să le oferim cele mai bune condiții ca ei să rămână aici, acasă. Am convingerea că putem face lucrurile să se miște în direcția pe care ne-o dorim cu toții”, a fost mesajul lui Gheorghe Șoldan.

Un punct de vedere similar a exprimat și prefectul Andronachi, fost manager al Spitalului Municipal Rădăuți, care consideră că facultatea va fi cu adevărat „pepinieră de medici” pentru spitalele sucevene.

Discursul managerului spitalului, dr. Jurchiș, cel al academicianului Tîrcoveanu și cel al directorului Departamentului de Științe Medico-Chirurgicale, dr. Melinte, au fost în sensul aprecierii calității științifice a manifestării, datorată activității de cercetare. Acad. Tîrnoveanu i-a mulțumit fostului președinte al Colegiului Medicilor din Suceava, dr. Sorin Hîncu, cel care a inițiat în urmă cu 13 ani organizarea acestei conferințe.

Manifestarea a avut și o secțiune artistică, asigurată de un minirecital al Cvartetului Royal și de spectacolul-lectură „Corul amanților" de Tiago Rodrigues, cu Diana Lazăr și Cosmin Panaite, de la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, acesta din urmă semnând și regia.

Conferința „Zilele Medicale ale Sucevei” a fost organizată de Colegiul Medicilor Suceava, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și Științe Biologice a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Profesia medicală, celebrată la Zilele Medicale ale Sucevei, printr-o manifestare dedicată progresului științific.
 Vizualizări articol: 529 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Profesia medicală, celebrată la Zilele Medicale ale Sucevei, printr-o manifestare dedicată progresului științific0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei