Un accident între o ambulanță și o motocicletă a avut loc vineri, după ora 18.00, chiar la intrarea principală în Spitalul Județean.
Conform primelor informații, ambulanța venea dinspre Metro, iar în timpul virajului la stânga a acroșat motociclistul care circula din sens opus, dinspre primărie, pe banda I de mers.
Rănitul este un polițist în vârstă de 32 de ani, de la Serviciul de Acțiuni Speciale, care se afla în timpul liber.
Ambulanța transfera un pacient de la Gura Humorului la Suceava.
Conform protocoalelor serviciului de Urgență, pentru transportul pacienților (cel din ambulanța implicată și cel accidentat) la spital a fost trimisă o altă ambulanță, chiar dacă era vorba de aproximativ 100 de metri de la poarta spitalului, unde s-a produs accidentul, până la UPU.
Potrivit primelor informații primite de la purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dr. Adriana Morari, șoferul ambulanței a declarat că motociclistul a venit cu viteză foarte mare și a lovit ambulanța, care circula cu semnalele pornite și nu cu viteză mare, când aceasta a virat la stânga pentru a intra în curtea spitalului.
Motociclistul a suferit o fractură la antebraț și prezenta un hematom la nivelul capului, pe baza căruia, alături de suspendarea temporară a stării de conștiență, s-a pus diagnosticul de traumatism cranian. Investigațiile la computerul tomograf care i-au fost făcute la spital vor stabili cât de grav este traumatismul de la cap.
Motociclistul purta cască.
Vineri seară, polițiștii rutieri care cercetau accidentul nu ajunseseră încă la o concluzie clară privind condițiile exacte în care s-a produs impactul.
Conducătorii auto au fost testați de către polițiștii rutieri cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului autospecialei de ambulanță și respectiv de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul motociclistului.
Alcoolemia se încadrează la limita dintre contravenție și infracțiune, rezultatele probelor de sânge urmând a stabili concentrația exactă de alcool.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției, a transmis vineri seară: ”Precizăm faptul că motociclistul implicat în evenimentul rutier este agent de poliție in cadrul IPJ Suceava, aflându-se în timpul liber și conducând motocicleta personală.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Totodată, conducerea IPJ Suceava a dispus demararea în regim de urgență de verificări și prin Biroul Control Intern cu privire la aspectele legate de deontologia profesională.
IPJ Suceava reiterează faptul că siguranța rutieră este o prioritate instituțională, eforturile permanente depuse ducând la o reducere la jumătate a mortalității în accidente rutiere față de perioada similară a anului trecut.
Eforturile operative trebuie susținute și printr-un comportament exemplar al polițiștilor in trafic și prin toleranță zero față de orice abatere deontologica indiferent de statutul personal sau profesional al participanților la trafic.
Tocmai de aceea conducerea IPJ Suceava transmite încă o dată, clar, că NU tolerează astfel de abateri legislative, dar și încălcări ale deontologiei profesionale, fiind demarate verificări suplimentare cu privire la aceste aspecte prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri disciplinare ferme în conformitate cu legislația incidentă.
Totodată, precizăm că în conformitate cu legislația în vigoare, aspectele evidențiate de primele verificări și constatări efectuate nu înlătură în niciun fel prezumția de nevinovăție, întreaga situație de fapt urmând a fi lămurita în cadrul dosarului penal coordonat de procurorul de caz din cadrul unității de parchet competente”.