Începând de luni, 2 iunie, fostul prefect al județului Suceava, Alexandru Moldovan, va fi funcționar în cadrul Primăriei Suceava.
Transferul de la Consiliul Județean, în cadrul căruia a ocupat până vineri inclusiv funcția de director, la Serviciul Juridic din Primăria Suceava, unde își va începe activitatea de luni, a fost confirmat de Alexandru Moldovan.
Deocamdată, fostul prefect va avea funcția de consilier juridic, dar în baza pregătirii sale profesionale, acesta ar urma să preia funcția de secretar al municipiului Suceava, după pensionarea lui Ioan Ciutac, care va avea loc în vara acestui an.
Alexandru Moldovan a plecat de la Consiliul Județean la Primăria Suceava prin ”transfer în interesul instituției”.