Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
 
joi, 17 iul 2025 - Anul XXX, nr. 166 (9001)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta5,0722 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3658 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Compania AnimaWings va opera zboruri directe Bucureşti – Suceava începând din această toamnă

Joi, 17 Iulie 2025 (11:04:11)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Compania aeriană 100% românească AnimaWings în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava şi Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, anunță lansarea zborurilor pe ruta Bucureşti-Suceava şi retur, cu operare începând din 1 octombrie 2025. Pentru a deservi această nouă conexiune, compania a introdus șase frecvențe săptămânale, în zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi duminică.

Directorul general al AnimaWings, Antonio Stoian, a declarat că lansarea acestei rute interne „este un pas firesc în extinderea rețelei noastre naționale și răspunde unei nevoi reale de legături rapide și eficiente între capitală și nordul țării”. „Această extindere vine în contextul succesului înregistrat de celelalte zboruri domestice operate deja de AnimaWings – către Cluj, Iași, Oradea și Timișoara – rute care au demonstrat un interes crescut din partea pasagerilor și un potențial real de dezvoltare. AnimaWings își continuă astfel ambițiosul plan de a uni mai bine regiunile României, contribuind activ la dezvoltarea relațiilor din mediul de afaceri și oferind, totodată, o oportunitate valoroasă de a crește vizibilitatea Bucovinei în rândul turiștilor străini, o zonă cu un potențial cultural și natural remarcabil. Această expansiune a rutelor este posibilă acum datorită extinderii flotei noastre – în această toamnă vom recepționa o nouă aeronavă Airbus A220, complet nouă, care ne va permite să creștem atât numărul de destinații domestice, cât și frecvențele de operare”, a afirmat reprezentantul companiei.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și-a exprimat satisfacția că la Suceava vor exista mai multe variante de zbor spre București și retur, la intervale orare diferite, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru toți călătorii.

„Această veste vine într-un moment în care am demarat cea mai amplă modernizare de până acum a aeroportului nostru, un proiect care va transforma radical infrastructura și capacitatea de operare a Aeroportului Suceava. Le mulțumesc celor de la AnimaWings pentru încredere și sper ca, în scurt timp, să anunțăm și alte destinații, inclusiv externe, în special spre orașele cu comunități mari de suceveni”, a spus șeful administrației județene.

Tarifele biletelor de avion pe noua rută București – Suceava pornesc de la 39,99 euro/sens în clasa economică și includ bagajul mic de mână și bagajul mare de cabină (8 kg), iar selecția locurilor și check-in-ul se pot face online sau offline. Conform reprezentanților companiei, aeronavele AnimaWings sunt de ultimă generaţie, „proaspăt ieşite din fabrică” și au nevoie de doar aproximativ 45 de minute pentru a ajunge de la București la Suceava sau invers.

AnimaWings are în plan şi deschiderea unor conexiuni pentru zborurile din Suceava, cu escală la Bucuresti – Otopeni pentru alte destinaţii internaţionale, acestea urmând a fi anunţate în perioada următoare în vederea sporirii accesului pasagerilor din nordul ţării către cât mai multe destinaţii din Europa.

În opinia directorului general al aeroportului din Suceava, Ioan Măriuța, parteneriatul cu AnimaWings vine în întâmpinarea cererii pasagerilor, „de a fi mai bine conectați la mediul național de business” .

„AnimaWings va începe să opereze zboruri directe spre București din luna octombrie, venind în sprijinul direct al sectorului de afaceri, dar și turismului intern. Suntem onorați să fim partenerul unei companii aeriene 100% românești și felicităm AnimaWings pentru viziunea sa de a conecta orașele și regiunile României”, a afirmat directorul Măriuța.

Zborurile vor fi operate preponderent cu noile aeronave Airbus A220-300, de ultimă generație, intrate recent în flota AnimaWings. „Indiferent dacă pasagerii aleg clasa economy sau business, fiecare detaliu este gândit pentru a le oferi o experiență de călătorie fără compromisuri: de la confortul scaunelor, spațiul generos datorat configurației de 5 locuri pe rând și luminozitatea dată de ferestrele de mari dimensiuni, până la tehnologia de la bordul aeronavelor Airbus A220-300 și serviciile personalizate. Pasagerii din clasa business se vor bucura de servicii superioare”, inclusiv prioritate la îmbarcare, catering, spațiu suplimentar pentru picioare și intimitate sporită, potrivit informațiilor furnizate de companie. Biletele pot fi rezervate pe site-ul companiei aeriene: https://animawings.com/ro

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Compania AnimaWings va opera zboruri directe Bucureşti – Suceava începând din această toamnă.
 Vizualizări articol: 771 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Compania AnimaWings va opera zboruri directe Bucureşti – Suceava începând din această toamnă5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei