Zeci de bijuterii din aur și argint au fost furate dintr-o locuință din satul Părhăuți, dar polițiștii au reușit să recupereze o bună parte din prejudiciu.
Furtul a fost reclamat pe data de 20 iunie, iar persoana care a intrat în casă a folosit chei potrivite.
A plecat cu o adevărată salbă de bijuterii, dar și cu suma de 3.800 de lei.
După cercetările de rigoare s-a stabilit cine este suspectul, iar în baza unor mandate obținute de la un judecător s-au efectuat două percheziții, una în Bălăceana și alta în Ilișești, în dimineața zilei de 26 iunie.
Având în vedere mediul unde s-au derulat aceste percheziții, la fața locului au fost mobilizate forțe importante de ordine.
Mai exact, au mers două echipe formate din 9 autospeciale MAI, din care 5 din cadrul Secției Poliției Rurale 5 Dărmănești, 3 din cadrul SAS Suceava, și una din cadrul Serviciului Criminalistic.
La fața locului s-a găsit și calul și căruța cu care s-a mers la și de la locul furtului.
Audiată de anchetatori, Cristina Betean a recunoscut furtul, iar în baza probelor din dosar a fost reținută inițial pentru 24 de ore, iar ulterior pe numele ei a fost emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
O parte din bijuteriile furate, mai exact 23 la număr, respectiv 9 inele, 10 brățări și 4 perechi de cercei, au fost recunoscute de partea vătămată, care le-a și primit înapoi.
Prejudiciul total creat a fost de 10.000 de euro, dar o mare parte a fost recuperat.