Cunoscutul artist Nicu Alifantis va fi prezent, astăzi, la deschiderea Muzeului Radioului din orașul Siret. Prezența lui Nicu Alifantis este o surpriză chiar și pentru organizatori, el urmând să participe la deschiderea muzeului, care va avea loc la ora 13:00.
Muzeul Radioului este un proiect inedit, născut din pasiune autentică, realizat printr-un parteneriat între restauratorul și colecționarul Florin Procopie Gușul, Asociația Rotary Club Suceava Cetate și Primăria orașului Siret.
Muzeul este amenajat în Centrul de Tineret din Siret (strada Mihai Teliman, nr. 12). Publicul este invitat să participe la evenimentul inaugural, dar și să descopere, începând cu acest moment, o varietate spectaculoasă de peste 600 de radiouri recondiționate, din două mari colecții private: Florin Procopie Gușul și Doru Costea.
Muzeul este un spațiu privat, dar deschis comunității, un loc viu care va găzdui periodic evenimente educative și culturale. Rotary Club Suceava Cetate a sprijinit amenajarea muzeului și va contribui la organizarea unor activități precum: ateliere de electronică pentru copii și tineri, difuzări de filme documentare, lansări de carte, expoziții tematice și multe altele.
Primăria orașului Siret a oferit cu titlu gratuit spațiul muzeal, sprijinind astfel inițiativa de valorificare a patrimoniului tehnologic și de încurajare a educației tehnice alternative. Muzeul va fi deschis în fiecare weekend – vineri, sâmbătă și duminică, între orele 12:00-18:00, iar vizitatorii vor putea beneficia de tururi ghidate și demonstrații live susținute chiar de fondatorul muzeului.
Proiectul este rezultatul implicării unei rețele extinse de colecționari, restauratori, artiști și sponsori din țară și din străinătate, care au donat obiecte sau au sprijinit logistic și financiar deschiderea muzeului. Această comunitate se va regăsi, în timp, și în calendarul de evenimente al muzeului, care va fi actualizat constant. La deschiderea muzeului au avut contribuții importante mai multe companii: Casa Grup Suceava, Black Cat Siret, Printorini Iași, Cozonac Bujor Suceava, Dumitriu Metal Fântânele, Casa Vatră Rădăuți, Custom Code Factory Suceava, Zus Software Grămești, Suceava.online.
Muzeul Radioului Siret aduce în prim-plan nu doar aparate vechi, ci și istoria radioului ca forță transformatoare, din întreaga lume până în România, un fir invizibil care a transmis știri, emoții, muzică și speranță.