Cetatea Suceava a câștigat miercuri după-amiază meciul din deplasare cu FC Nord Păltiniș, contând pentru faza regională a Cupei României. „Alb-albaștrii” s-au impus cu 5-1 pe un teren denivelat, după ce la pauză scorul a fost egal, 0-0.
Ilie Marian (min. 73), Cătălin Grosu (min. 76) și Mario Bai (min. 83, 89, 91) au punctat pentru Cetatea.
Din păcate, acest rezultat nu-i ajută pe suceveni să avanseze în etapa următoare a competiției, în condițiile în care CSM Pașcani a câștigat ambele partide din grupă și s-a califcat astfel mai departe.
Cetatea a evoluat în alcătuirea: Păunel Apetrei – Cătălin Grosu, Robert David, Șerban Nițu, Eduard Ciobanu, Cristian Ghedrouțan, Ilie Marian, Iosif Netbai, Alexandru Savin, Mario Bai, Andrei Cerlincă. Au mai intrat Radu Ungurianu și Andrei Buceac.
Echipa antrenată de Dorin Goian, Ionuț Plămadă și Andrei Ițco va începe oficial luni pregătirile pentru ediția de campionat 2025-2026 a Ligii a III-a.