Botezul ortodox – lucruri bune de știut (despre Taină, primitor și nașii lui)

Cuvântul naș provine din limba latină (nonnus – nunaș, prin asimilație nănaș, prescurtat naș) și înseamnă protector, ispravnic, tutore, reprezentant, persoană în vârstă. Interesant este că același cuvânt, în limba greacă ‎- νόννος (sinonim cu  πατήρ), se traduce prin tată, părinte. Așadar, nașul este un adevărat părinte pentru cel botezat, un părinte duhovnicesc. Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) arăta că „obișnuim să-i numim pe nași părinți duhovnicești, ca ei să afle din însăși realitatea faptelor de câtă dragoste părintească trebuie să dea dovadă în învățătura duhovnicească ce o dau (fiilor duhovnicești, adică finilor lor). Căci, dacă este bine să îndrumăm spre râvnirea virtuții pe cei care nu ne-au fost încredințați, cu atât mai mult datori suntem să ne împlinim sarcina față de cel pe care l-am primit ca fiu duhovnicesc. Învățați și voi, nașilor, că dacă veți fi delăsători, nu mică va fi primejdia”. Sfântul Dionisie Areopagitul, referindu-se la naș, se adresează cu apelativul de „primitor” – răspunzător pentru creșterea duhovnicească a celui nou botezat.

Despre necesitatea primirii Tainei Botezului vorbește în mod lămurit Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Dacă cineva nu primește botezul, nu se mântuie; în afară numai de mucenici, care primesc Împărăția și fără apă. Mântuitorul, când a mântuit lumea prin cruce și când I s-a împuns coasta, a slobozit sânge și apă, ca să se boteze cu apă cei care se botează în vreme de pace și să se boteze cu sângele lor cei care se botează în timpul persecuțiilor”.

Sfânta Taină a Botezului se săvârșește „în numele Preasfintei Treimi (al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh), cu trei afundări ori, în caz de necesitate, cu trei turnări”.

Părintele profesor Ene Braniște, un mare dascăl al Teologiei românești, afirma în scrierile sale: „Nașii trebuie să fie credincioși ortodocși în vârstă, care asistă pe cel ce vine la botez, rostesc răspunsurile și fac dreapta mărturisire de credință în locul și în numele celui ce se botează. Esențial, nașii rostesc Crezul (Simbolul de credință niceo-constantinopolitan). Ei sunt garanți ai celui ce se botează, asumându-și făgăduința solemnă că pruncul (finul sau fina de botez) va fi crescut și educat ca un adevărat creștin și că va fi un bun credincios al Bisericii, care este Trupul lui Hristos. Nașul trebuie să fie creștin ortodox și bun credincios, în vârstă (adică nu prunc sau copil) și […] poate lipsi atunci când se săvârșește în condiții anormale sau excepționale”. Referitor la timpul săvârșirii,  reținem că „botezul se face la șapte zile după nașterea pruncului (sau între 7 și 40 de zile). Vechile pravile interziceau în general amânarea botezului după 40 de zile de la naștere”. În cazul în care pruncul are o stare de sănătate precară, poate fi botezat imediat după naștere.

Precizăm că, în mod obligatoriu, slujba Botezului trebuie să fie oficiată în biserică: „Cu nici un chip să nu se săvârșească botezul în paraclisul care se găsește înlăuntrul unei case, ci aceia care doresc să se învrednicească de luminarea cea neprihănită (de Sfântul Botez) să meargă la bisericile cele obștești și acolo să se facă părtași de acest dar.

Menționăm că, în cazul în care trebuie botezați mai mulți prunci, în același timp, „după practica generală a preoțimii noastre, ei se botează toți deodată, în aceeași apă sfințită, așa cum de altfel se și făcea în vechime, când botezul se săvârșea în masă, în aceleași baptisterii, la numite date fixe din cursul anului. Uzul acesta a fost confirmat și prin unele hotărâri ale patriarhilor de la Constantinopol. La fel se procedează când e vorba de gemeni; însă, ei trebuie să aibă fiecare câte un naș”.

Nașul nu poate fi de altă confesiune decât cea ortodoxă, căci se spune foarte clar: „Un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 4, 5). Ar fi bine ca, înainte de a purta pe brațe un prunc înaintea lui Hristos, spre a fi botezat, nașii care își asumă această bucurie și responsabilitate să se pregătească prin spovedanie, pentru a fi împăcați cu Dumnezeu înainte de a primi pruncul  ieșit din apa sfințită, plin de strălucire cerească.

Un caz aparte îl constituie persoana despre care nu se știe cu certitudine dacă a fost botezată. În această situație, se folosește o formulă specială, precizându-se, în mod expres, că Taina se săvârșește numai dacă primitorul nu a fost botezat în mod valid. Apoi, la „copiii născuți monștri […], se folosește formula: Se botează robul/roaba … dacă este om”. Precizăm că, sub nicio formă, „cei morți (copiii avortați) nu pot fi botezați, după cum nu pot fi nici împărtășiți (canonul 83 al Sinodului VI Ecumenic)”.

În privința celor ce pot fi nași la botez, precum și a funcției pe care aceștia o îndeplinesc la săvârșirea Tainei Botezului, preoții trebuie să aibă în vedere următoarele:

1. Nu pot îndeplini funcția de naș: cei cu boli psihice, părinții firești și „cei de alte confesiuni sau credințe religioase”;
2. „Nașii de botez trebuie să fie credincioși ortodocși căsătoriți (bărbat și femeie)”. Ei trebuie să prezinte preotului oficiant certificatele lor de botez și de cununie. De asemenea, clericul săvârșitor al slujbei Botezului va solicita certificatul de naștere al copilului, emis de autoritățile civile române, pentru a putea opera în registrul mitrical.
3. Nu este indicat să fie mai multe familii de nași la botez.
4. În cazul botezului de necesitate, dacă pruncul trăiește și este dus apoi la preot pentru a se continua rânduiala bisericească, atunci i se va face „numai slujba de după afundare […], căci prin rostirea formulei odată cu afundarea se cuprind și rugăciunile lepădărilor și toate cele ce premerg afundării. De aceea, după afundare, ele nu se mai citesc, căci atunci s-ar socoti nevalabile însăși formula și afundarea”. De reținut că botezul prin stropire este acceptat doar în caz de nevoie stringentă și cu titlu de excepție, mai ales pentru bolnavi.
5. În cazul botezului de necesitate, nu se naște niciun raport de rudenie între cel care-l săvârșește (mirean) și cel botezat; „la nevoie, și simplul monah sau diaconul poate să boteze […] chiar însuși tatăl sau altcineva, numai să fie creștin” (canoanele 44 și 45 ale lui Nichifor Mărturisitorul).
6. Preotul săvârșitor nu poate fi în același timp și naș la botez.

Ca o concluzie, putem spune că noi, creștinii ortodocși, „mărturisim un botez spre iertarea păcatelor”, iar această Taină a „inițierii în creștinism” sau a începutului „viețuirii întru Hristos”, „din cele șapte ce ține Sfânta și Dumnezeiasca Biserică a Răsăritului, este cea dintâi la rânduială și mai mare decât toate. Și fără dânsa nu poate nimeni să intre în împărăția cerului; că așa zice Domnul Hristos la Ioan, în trei capete: De nu se va naște cineva din apă și din duh, nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu […] Iar botezul îl face pe om fericit și fiu al lui Dumnezeu, după har”.

Pr. Laurențiu STAMATIN