Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a devenit instituția care coordonează un proiect ce își propune dezvoltarea unui curriculum de formare pentru profesori și studenți în domeniul științelor educației, în vederea dezvoltării competențelor specifice necesare procesului de predare-învățare derulat cu elevii cu nevoi diverse. USV propune această inițiativă europeană menită să ofere cadrelor didactice instrumentele și competențele necesare pentru a răspunde mai bine nevoilor elevilor cu cerințe educaționale diverse, speciale (CES), urmărind pe termen lung crearea unui sistem educațional european mai incluziv.
Această inițiativă, denumită ”Inclusive Digital Education and Teacher Empowerment Academy” (IDEATE), a primit o finanțare de 1.438.400,14 euro de la Comisia Europeană prin programul Erasmus+ Teacher Academies. Proiectul este coordonat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și include universitățile din Perugia (Italia), Bielefeld (Germania), Patras (Grecia), precum și Asociația Down Lleida (Spania), Inspectoratul Școlar al Judeţului Suceava, Casa Corpului Didactic Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava și Assist Suceava.
Cerințele Educaționale Speciale se referă la nevoi suplimentare, fie temporare, fie permanente, pe care unii elevi le pot avea pentru a progresa în procesul de învățare. Aceste nevoi pot apărea din diverse cauze, cum ar fi dizabilități fizice sau psihice, abilități intelectuale peste medie, integrarea târzie în sistemul educațional sau condiții personale și socio-economice defavorizante.
Proiectul IDEATE urmărește să echipeze cadrele didactice cu competențele necesare pentru a oferi sprijin eficient elevilor cu Cerințe Educaționale Speciale, să le îmbunătățească abilitățile de gestionare a claselor diverse și să le consolideze profilul profesional, contribuind în același timp la creșterea angajamentului profesional în rândul profesorilor. Cu o durată de 36 de luni, acest proiect se va desfășura până în 2028 și urmărește să creeze o platformă digitală educațională care să reunească toate resursele legate de educația incluzivă în școli. Scopul principal al IDEATE este de a crea o platformă digitală educațională, gratuită și accesibilă la nivel internațional, care să ofere resurse moderne, cursuri de formare și spații virtuale de colaborare pentru profesori.
Proiectul, între ale cărui acțiuni planificate se numără formarea în educația incluzivă, dezvoltarea de resurse digitale pentru predarea incluzivă, promovarea colaborărilor între instituții educaționale din diferite țări europene sau schimburi de bune practici, va include mobilități fizice pentru sesiuni de formare, școli de vară și ateliere, precum și mobilități virtuale pentru a implica atât profesorii activi, cât și pe cei în formare, în experiențe de învățare internaționale, axate pe incluziune, digitalizare și dezvoltare personală. Pentru informații suplimentare poate fi contactat conferențiar dr. Adina Colomeischi, coordonatorul proiectului, pe e-mail: adina.colomeischi@usm.ro