Zeițe de categoria B

La finalul Festivalului de teatru „Matei Vișniec” a fost lăsat pour la bonne bouche un spectacol impresionant prin expresivitatea, franchețea și libertatea celor trei actrițe care au evoluat pe „scândură”: Elena Ivanca (Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, originară din Botoșani, cu studii teatrale în orașul de pe Someș, cizelată ca actor de regretatul regizor Vlad Mugur); Ioana Dragoș Gajdó (Teatrul „Regina Maria” Oradea);  Silvia Luca (originară din Orhei, formată la școala de teatru moscovită în ultimii ani ai comunismului, actualmente  angajată  a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani). La realizarea spectacolului au colaborat: creart/TEATRELLI (inițiatorul proiectului și producătorul principal), Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Cele trei „grații” (pentru că, realmente, au eleganța și rafinamentul zeițelor antice cărora Paris le-a propus mărul… ) au oferit spectatorilor suceveni un three women show de înaltă calitate, amintindu-le cât de importantă și specială este această profesie, la care mulți visează dar nu ajung decât cei aleși.  Mai ales pentru femei, unde avansarea în vârstă își pune amprenta și - o dată cu trecerea timpului  - „zeițele” de ieri ajung să fie căutate de regizori pentru roluri de …„bunicuțe, mătușici” ș.a.m.d. ale unora și ale altora…

Alexandra Felseghi a scris piesa în urma unei documentări serioase, preluând elemente-cheie din biografia Elenei, a Ioanei și a Silviei: voința puternică a fiecăreia de a deveni actriță, de a întruchipa personaje diverse, de a aduce publicul spre mult doritul moment de catharsis pentru care acesta vine la teatru. Cele trei femei nu merg la serviciu, ca toată lumea, ele merg „la teatru”…Cum se împacă profesia aceasta sensibilă cu „meseria” de mamă ?  Până când poate o femeie însărcinată să evolueze pe scenă? Cum poate o fiică să joace un rol când știe că mama este muribundă ?

         Teme precum: corporalitatea; statutul actorului în lumea postmodernă, obsedată de imagine; jocul, ca element primordial al teatrului și al existenței; pasiunea; raportarea creatorului la ceilalți; relația actor-regizor; condiția actorului așa-zis „din provincie” ; alegerea dificilă de la Avizierul vieții  (și multe altele) sunt abordate într-un demers ce face apel la intertextualitate, prin intercalarea subtilă a numeroase replici din rolurile anterioare ale Elenei, Ioanei și Silviei.

Regizorul Andrei Măjeri reușește să creeze un spectacol ritmat, fluid, minimalist, asemenea celor cu care ne-a obișnuit, dând  spectatorilor ceea ce vor (și trebuie) să primească : încântarea de a participa la inefabilul unei creații ce ia naștere sub ochii lor, ce îi ține captivi în pânza de miracol țesută de cele trei „zeițe”. Niciodată de categoria B!

Costumația a fost asigurată de Lucian Brăscățean, conferențiar universitar dr. la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, originar din Sibiu și mărturisesc că mi-a plăcut mai ales mantoul alb oversize, ce părea desprins din Vogue prin forma trapezoidală și amploare, amintindu-mi de creațiile lui Karl Lagerfeld. Pentru bijuterii, s-a apelat la creațiile metalice, cu linii pure, minimaliste ale  Georgianei Ciceo (Monom).  Ca atunci când creezi o carte, toate detaliile contează, iar costumele actorilor sunt la fel de importante ca o copertă, raportul fiind acela de semnificant/semnificat. N-ar fi rău ca pe viitor  să se disperseze cu parcimonie fumul acela gen „ceață” pe scenă,  afectează mult respirația și ochii, uf! Noroc că actrițele au aparatul fonator și corzile vocale bine lucrate, nimic nu le stă în cale…

Felicitări celor trei adevărate grații care m-au încântat aseară la Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” și celorlalți creatori ai acestui spectacol magic, pe care l-aș revedea oricând cu bucurie în suflet !

Elena-Brândușa Steiciuc