O clacă de lutuit, ca pe vremuri, va fi organizată, sâmbătă, la Muzeul Huțulilor din Brodina

Povestea Muzeului Huțulilor din Brodina este la început. Sâmbătă, 26 iulie 2025, începând cu ora 10:00, suntem invitați, cu mic, cu mare, la o clacă de lutuit, ca pe vremuri, pentru a da o nouă haină căsuțelor huțule, recent relocate de pe vârful muntelui.

Etnologul Paul Torac, organizatorul evenimentului, spune că va fi o experiență unică pentru fiecare participant. Claca va fi organizată într-o atmosferă autentică, unde lucrul în echipă va fi îmbinat cu muzică tradițională și bucate specifice zonei.

„Vom călca lutul, îl vom amesteca cu paie și apă curată de izvor, apoi vom unge pereții caselor, peste care s-au bătut vergele de lemn, așa cum se făcea odinioară. Va fi o zi de muncă, dar și de sărbătoare, așa cum era odinioară în satele huțule. La acest eveniment avem alături de noi parteneri de nădejde, oameni și inițiative care susțin cu suflet valorile tradiționale și cultura huțulă, printre care aș putea aminti: Ioan Hochian, Carmen Chașovschi, Magda Grădinariu, Iosif Cârstean, Daniel Ursachi, supermarketul ABC, Asociațiile Clacă în Bucovina, Draniță de Bucovina, Salvează Satul Bucovinean și mulți alții care ne sunt alături în acest demers de suflet”, ne-a spus Paul Torac.

·        Generozitate

Nu puteam să nu-l întreb pe etnologul Paul Torac cum a luat ființă Muzeul Huțulilor din Brodina, știindu-i preocuparea pentru acest ținut de poveste și dorința sa de a păstra tradițiile din zonă, autenticitatea locului. Așa am aflat că povestea Muzeului Huțulilor a început cu un gest remarcabil de generozitate din partea lui Ioan Hochian, care, după ce a achiziționat o gospodărie tradițională situată pe un vârf de munte, a decis să o doneze în întregime, cu toate obiectele autentice din interior, în scopul conservării patrimoniului cultural huțul.

Gospodăria huțulă donată de Ioan Hochian este alcătuită din mai multe construcții tradiționale specifice acestei zone. Elementul central îl reprezintă casa de locuit de tip tindă și cameră, clădirea principală a ansamblului. Alături de aceasta se află cămara exterioară, cunoscută în graiul local sub denumirea de „klichi”, destinată depozitării alimentelor și a hainelor.

Un alt edificiu important este clădirea stânei, o construcție multifuncțională care servea uneori și drept bucătărie de vară, unde se pregătea hrana, dar și produsele lactate, precum brânza și cașul. Interiorul stânei este echipat cu polițe și spații speciale destinate afumării cașului și păstrării alimentelor tradiționale. În completarea acestui ansamblu gospodăresc se află grajdul pentru animale, indispensabil în cadrul modului de viață arhaic al huțulilor, profund legat de creșterea vitelor și de traiul pastoral.

Sunt amănunte pe care ni le-a dat cu generozitate Paul Torac, care, după ce a intrat în posesia acestor clădiri tradiționale, a început un proces amplu de relocare și conservare, care a debutat cu inventarierea minuțioasă a tuturor obiectelor din interior. Acestea au fost transportate și depozitate cu grijă, pentru a fi păstrate în siguranță până la reconstrucția ansamblului. Cu sprijinul lui Iosif Cârstean, coordonatorul echipei de la Ambulanța Căsuțelor Bucovinene, Paul a demarat lucrările propriu-zise: fiecare construcție a fost desfăcută cu atenție, bârnă cu bârnă, bucată cu bucată, toate elementele fiind numerotate și documentate pentru a asigura o reconstrucție fidelă. Din cauza trecerii timpului, dranița acoperișurilor era grav degradată și a fost necesară înlocuirea ei. Cu toate acestea, pe tot parcursul lucrărilor a urmărit cu strictețe păstrarea autenticității fiecărui element al gospodăriei.

·        Păstrarea caracterului istoric și autentic al gospodăriei huțule

Odată demontate, clădirile au fost coborâte de pe vârful muntelui și depozitate conform normelor de conservare, astfel încât materialele să rămână intacte peste iarnă. Reconstrucția ansamblului, ne-a spus Paul Torac, a început în primăvara anului 2024. S-au realizat temeliile din piatră, s-au schimbat tălpile tuturor construcțiilor, iar bârnele au fost reasamblate asemenea unui puzzle, în ordinea și poziția lor originală. „Pentru acoperișuri am utilizat draniță autentică, veche de 50–60 de ani, păstrată în condiții excelente și niciodată folosită anterior. Astfel, am reușit să menținem caracterul istoric și autentic al gospodăriei huțule. Lucrările de acoperire au fost realizate de meșteri iscusiți din Lupcina, Măgura și Ulma, școliți în atelierele tradiționale huțule. Rezultatul muncii lor este o lucrare de excepție”, povestește etnologul.

Nu a fost ușor. Au urmat luni pline de trudă, de provocări și momente de încercare, clipe în care doi oameni, Paul Torac și mama sa, Elena Torac, cunoscută încondeietoare de ouă din Brodina, simțeau că misiunea lor, salvarea gospodăriei, redarea fiecărui detaliu și aducerea ei la viață, îi copleșește. Uneori, oboseala și nesiguranța își făceau loc, șoptindu-le că poate au cerut prea mult de la ei înșiși. Însă, de fiecare dată, cu credință în Dumnezeu, găseau în ei puterea de a merge mai departe, sprijinindu-se unul pe altul, ca de fiecare dată, într-o legătură de neclintit, susținută de acea iubire de neam și tradiție care îi ține pe amândoi deopotrivă.

Când mai apărea și câte o piedică, simțeau cum o mână nevăzută le ghidează pașii și le oferă sprijin. Asta ne-au povestit cei doi „făuritori de frumos”. „Vedeam în ochii mamei aceeași hotărâre de a nu lăsa aceste fragmente de istorie să dispară, iar eu mă încăpățânam să cred că ceea ce construim împreună este mai mult decât o simplă gospodărie, e un legământ, o promisiune făcută strămoșilor și viitorului nostru, o datorie față de cei care au păstrat vie esența neamului huțul în aceste locuri”, spune Paul. Și avem motive temeinice să-l credem. Faptele vorbesc de la sine.

·        Ideea înființării unui muzeu dedicat etniei huțule

Și-au dorit și s-au străduit să înființeze un muzeu dedicat etniei huțule, un neam vechi, așezat de secole pe aceste meleaguri, din care și ei fac parte. De-a lungul anilor, au adunat obiecte tradiționale specifice culturii huțule și nu numai, au încercat să promoveze această moștenire prin manifestări culturale, cărți și evenimente. Ce se vede astăzi făcut cu mintea, cu sufletul și cu brațele lor? Un spațiu real, în care generațiile prezente și viitoare să poată descoperi frumusețea și unicitatea acestui colț de lume. Până acum, huțulii nu aveau un muzeu dedicat exclusiv lor. Astăzi, la Brodina, în inima ținutului huțul, a prins viață un centru care le este închinat: Muzeul Huțulilor.

În prezent, muzeul este alcătuit dintr-o gospodărie tradițională completă, formată din patru clădiri și o căsuță huțulă veche, adusă și reconstruită în acest an de doar doi meșteri: Cega Gheorghe și Ihnatiuc Maximilian, huțuli veritabili, harnici și pricepuți, cu o experiență bogată în lucrul cu lemnul vechi și în procesul de relocare și reconstruire.

·        Prisaca de albine

În cadrul muzeului se află și o prisacă, una dintre construcțiile rare, dar esențiale în gospodăria tradițională de la munte, care este de fapt un adăpost special destinat stupilor. Modestă ca dimensiuni, dar ingenios realizată, prisaca proteja albinele de intemperii și de animalele sălbatice, în special de urși, mari amatori de miere. Stupii erau așezați în interior, cu urdinișurile orientate spre exterior, astfel încât albinele să își poată continua nestingherite activitatea. În plus, această construcție menținea o temperatură stabilă iarna, asigurând supraviețuirea albinelor. Aici se păstrau și uneltele apicole: centrifuga pentru miere, ramele pentru faguri, afumătorul și alte ustensile necesare îngrijirii stupilor. Cu drag și pricepere etnologul Paul Torac ne-a oferit toate aceste amănunte, mai ales pentru cei mai tineri, care nu au văzut până acum un astfel de obiect.

·        Reconstruirea unui vechi atelier de tâmplărie

În spatele acestui proiect, Paul nu a fost nici un moment singur. Sprijinul familiei a fost esențial, iar mama sa, Elena Torac, a fost omul de bază, împărtășind aceeași dragoste profundă pentru autenticitate, folclor și pentru meșteșugurile tradiționale. Această pasiune le-a fost transmisă, a crescut în ei și înflorește astăzi prin tot ceea ce fac împreună. Îi așteaptă o muncă solicitantă, dar care le dă și mari satisfacție. Nimic nu este făcut la voia întâmplării.

În procesul de strămutare a gospodăriei donate de Ioan Hochian, ei eu acordat o atenție deosebită modului în care erau așezate clădirile în amplasamentul original. Pe noul teren, fiecare construcție a fost reconstruită respectând cu fidelitate poziționarea inițială - exact așa cum se afla odinioară, pe vârful muntelui.

De asemenea, au adus și urmează să reconstruiască clădirea unui vechi atelier de tâmplărie, care va deveni parte integrantă a muzeului. În interiorul acestuia vor fi expuse numeroase unelte și obiecte de tâmplărie – ustensile vechi, de o valoare inestimabilă, moștenite de la bunicul lui Paul, Ilie Lisciuc, și de la unchiul lui, Ioan Lisciuc, doi mari meșteri ai lemnului, care au plecat la Ceruri.

Acest atelier nu va fi doar un simplu spațiu de expoziție: va păstra vie memoria celor doi și va onora priceperea, pasiunea și lucrările lor, transmise din generație în generație. Este un gest de recunoștință, dar și o modalitate prin care meșteșugul lor continuă să trăiască și să inspire, spune Paul. Acest atelier va evidenția un meșteșug tradițional frecvent întâlnit în comunitățile huțule: tâmplăria. Construit și amenajat cu respect pentru autenticitate, el va reflecta fidel un atelier de tâmplărie de pe meleaguri huțule, așa cum arăta odinioară, un spațiu în care lemnul prindea viață prin mâinile iscusite ale meșterilor locali.

·        „Am început un proces de salvare, recondiționare, relocare, transformare”

„În perioada următoare, vom aduce încă două astfel de case tradiționale huțule. Una dintre ele este casa străbunicii mele, Eufrosina, un loc de suflet în care, copil fiind, petreceam clipe de neuitat în cerdacul bătrânei case. Dorința de a revedea și de a păstra vie acea lume a fost mereu în mine. Cu timpul, această dorință s-a transformat într-o misiune: aceea de a păstra și transmite mai departe patrimoniul cultural huțul autentic. Din păcate, multe dintre casele tradiționale au fost locuite de bătrâni care între timp au plecat dintre noi, iar clădirile (deja puține) au rămas neîngrijite, în pragul dispariției. Am început, astfel, un proces de salvare, recondiționare, relocare (deoarece pe locul original al construirii nu a fost posibil) și transformare a acestor case în spații muzeale, cu scopul de a da o nouă viață memoriei colective și de a face cunoscută frumusețea profundă a culturii huțule”, povestește Paul Torac, conștient de responsabilitatea pe care și-a asumat-o să clădească, pasc cu pas, acest proiect.

·        „Cea mai mare parte a costurilor a fost suportată de familia noastră”

Pentru ca povestea Muzeului Huțulilor din Brodina să fie oarecum completă, l-am întrebat pe Paul cine a suportat cheltuielile, foarte mari de altfel, legate de acest proiect, de la relocarea gospodăriei la achiziția și relocarea celei de-a doua căsuțe și a celorlalte clădiri. Răspunsul a fost direct și sincer: „cea mai mare parte a costurilor a fost suportată de familia noastră”. El a completat că a avut parte și de sprijin din partea unor „puțini oameni minunați”, cărora le mulțumește, amintindu-l aici pe profesorul Octavian Maximiuc, administrator al Asociației Forum Falcău.

În procesul de strămutare și reconstrucție a gospodăriei, Paul și mama sa au urmat cu sfințenie parcursul tradițional al construirii unei case huțule. Totul a început cu sfințirea locului pe care urma să fie ridicat viitorul muzeu. A fost un moment cu o încărcătură spirituală deosebită, se simțea că acel teren avea o chemare specială, că era menit să găzduiască ceva important.

Au respectat apoi obiceiul vechi de a așeza la talpa casei obiecte cu valoare simbolică și protectoare pentru cei care vor păși și vor trăi acolo spiritual: monede de argint, busuioc sfințit, apă sfințită și alte elemente menite să binecuvânteze locul.

Paul ne-a vorbit și despre un detaliu impresionant: „În timpul demontării casei originale, am găsit, la chiotori, la talpa casei mai bine zis, în locașuri special amenajate, crenguțe de mâțișori și tisă sfințite, ață roșie și monede (kreuzer 1816) - semnificații şi credinţe populare potrivit cărora cele sfințite ar fi trebuit să aibă rol apotropaic asupra casei și a celor ce locuiau în ea, iar monedele ar fi trebuit să-i aducă proprietarului bogăție. Acestea din urmă ne conferă cea mai importantă metodă de datare a unei case vechi, deoarece monedele au pe ele stema imperiului şi sunt datate, putând astfel să descoperim în ce perioadă a fost construită casa. Deși gospodăria era înregistrată oficial în registrul agricol abia în anul 1930, această descoperire ne face să credem că, în realitate, construcția ei este mult mai veche decât se știa”.

Inițiatorii proiectului au respectat apoi obiceiul bradului, arborele sacru care îl însoţeşte pe omul satului tradiţional în momentele de referinţă ale vieţii: naştere, nuntă şi moarte, dar îi însoţeşte și creaţia. Acesta avea caracteristicile unui adevărat arbore al vieţii, cu vârful îndreptat spre cer, fiindu-i atribuite o seamă de însuşiri speciale. Odinioară, spune Paul, la ridicarea unei case aveau loc diferite practici și ritualuri care aveau ca scop protejarea casei și a celor ce vor locui în ea. Așezarea bradului, numit în grai local ,,buhaș'' pe coama casei, dădea de veste comunității de apropierea finalului lucrărilor de ridicare a casei. De asemenea, era considerat semn al statorniciei - clădirea urmând a dăinui asemenea unui brad și fiind aproape veșnică ca și el.

·        Bucuria unei munci tradiționale în echipă

După finalizarea lucrărilor de reconstrucție și acoperire, s-a ajuns la o etapă importantă: ungerea cu lut a pereților camerelor. Pentru această lucrare esențială, Paul și Elena Torac au dorit să reînvie un obicei străvechi și frumos, claca. Odinioară, claca era o adunare comunitară în care oamenii veneau din proprie inițiativă să ajute la muncile mai grele din gospodărie, fie la construit, fie la cules, la tors sau, ca în cazul nostru, la lutuit pereții. După ce pereții au fost îmbrăcați cu vergele de lemn, urmează aplicarea lutului amestecat cu paie, exact așa cum se făcea pe vremuri. „Pentru că astfel de activități aproape că nu se mai practică astăzi, ne-am dorit ca această experiență să fie una deschisă pentru toți, și mai ales pentru copii, care vor putea trăi bucuria unei munci tradiționale în echipă. Vă așteptăm cu tot dragul la clacă, sâmbătă, 26 iulie 2025, începând cu ora 10:00”, a transmit familia Torac din Brodina.