Numărul furturilor din locuințe a scăzut un pic în primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeași perioadă din 2024, dar tot se menține la cote ridicate.
În primele trei luni ale anului s-au înregistrat 83 de astfel de situații, ceea ce înseamnă o medie de aproape un furt pe zi.
”Odată cu venirea sezonului cald sunt tot mai frecvente deplasările în scop lucrativ sau recreațional, astfel încât locuințele rămân în multe situații nelocuite pentru perioade scurte sau mai lungi de timp. În mediul rural, cetățenii merg pentru efectuarea lucrărilor agricole, în multe situații locuințele, curțile și anexele rămânând nesupravegheate.
Casele şi curţile lipsite de supraveghere pentru perioade lungi de timp, constituie o tentaţie greu de învins pentru persoanele dornice de câştiguri nemuncite.
Fie ele imobile ai căror proprietari sunt plecaţi la muncă în străinătate, case în construcţie sau primite drept moştenire şi folosite rar ori locuinţe de vacanţă, acestea sunt adesea ţinta infractorilor, care profită din plin de timpul avut la dispoziţie şi îşi însuşesc tot ce le cade în mână şi ar putea fi valorificat, mai devreme sau mai târziu.
De asemenea, cheile imobilelor plasate în locații improprii, sub preșuri, în anexe, etc. sunt adevărate invitații la furt pentru hoți”, au transmis polițiștii suceveni.
Un astfel de exemplu îl constituie un caz care s-a înregistrat sâmbătă, 7 iunie, la Gura Humorului.
Bărbatul călcat de hoți a plecat de dimineață de acasă la serviciu și a lăsat cheia de la intrare pe un cui de lângă ușă.
Hoții nu au așteptat o a doua invitație și au folosit cheia cu care au pătruns în locuință, de unde au plecat cu 1.650 de lei pe care proprietarul îi lăsase într-un dulap din bucătărie.
Pentru a nu cădea victime hoților, polițiștii au transmis o serie de recomandări:
• Interziceți accesul în locuință și refuzați să dați informații despre dumneavoastră, bunurile pe care le dețineți ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima sau dovedi pe cine reprezintă!
• Achiziționați sisteme de închidere/asigurare care corespund standardelor de securitate!
• Alegeți încuietori care sunt prevăzute cu chei care nu pot fi multiplicate ușor!
• Verificați dacă toate uşile şi ferestrele sunt încuiate chiar dacă ați ieşit din casă doar pentru câteva minute;
• Nu ascundeți chei de rezervă afară, în garaj sau în magazie (hoţii caută întotdeauna acolo);
• Nu ţineți sume mari de bani în casă în acelaşi loc;
• Instalați sisteme de alarmare și supraveghere video care să corespundă normelor de securitate!
• Asigurați-vă că obiectele de valoare precum sume de bani, laptopul sau telefonul mobil nu pot fi văzute de pe fereastră;
• Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori! Folosiți setări de confidențialitate, astfel încât acestea să fie inaccesibile pentru persoane necunoscute!
• Fiți atenți la datele și fotografiile pe care le postezi pe rețelele de socializare!
• Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre voi celor pe care îi cunoașteți doar în mediul online!
• Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet!
• Sintagma „mie nu mi se poate întâmpla așa ceva” nu funcționează ca sistem de protecție împotriva furtului din locuințe!