În decurs de numai o oră, doi șoferi băuți au luat la țintă diferite lucruri de pe marginea drumurilor pe care circulau.
Unul din aceste evenimente s-a produs sâmbătă seară, în jurul orei 20.15, la Marginea.
Un bărbat de 30 de ani, din Marginea, care conducea un autovehicul marca VW Passat, nu a mai putut controla mașina, care a lovit un cap de pod.
În mașină se mai afla un alt localnic, pe care șoferul l-a dus acasă, iar el, la rândul său, a mers la propriul domiciliu.
După o oră și ceva, pasagerul a reclamat probleme medicale și a chemat o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie toracică și genunchi”.
Informați de medici de acest accident, polițiștii au mers la locuința șoferului, căruia i-au solicitat documentele. Cum bărbatul mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Șoferul este cercetat acum pentru comiterea a trei infracțiuni, respectiv „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
Cel de al doilea caz în care a fost implicat un șofer băut s-a înregistrat în municipiul Suceava.
Un apel la serviciul unic de urgență 112, efectuat cu puțin înainte de ora 21.00, semnala că un autoturism a lovit un stâlp de electricitate, iar firele electrice sunt pe jos.
La locul indicat, adică pe strada Ion Luca Caragiale, a fost găsită mașina, un VW Passat, și șoferul care a condus-o, un bărbat de 38 de ani, din Pătrăuți.
În momentul impactului, șoferul a declarat că nu se uita în față și a fost suficient pentru a scăpa mașina de sub control.
A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, unde i-au fost luate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Șoferul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „conducere sub influenţa alcoolului” și ”distrugere”.