Debitul și nivelul pârâului Râșca au crescut semnificativ, în urma precipitațiilor abundente înregistrate în perioada 22–26 mai a.c., ceea ce a condus la apariția unei eroziuni active pe malul stâng, în zona lucrării de regularizare și îndiguire a pârâului Râșca, în comuna Bogdănești, a informat prefectul de Suceava, Traian Andronachi.
Potrivit acestuia, specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava au intervenit luni, în regim de urgență, prin intermediul formației de lucru Bogdănești, pentru stoparea fenomenului de eroziune și eliminare a riscului de inundare a gospodăriilor din zonă. Lucrările se desfășoară pe o lungime de aproximativ 100 de metri liniari, cu ajutorul unui excavator și al unui buldozer.
„SGA Suceava monitorizează permanent situația hidrologică și va lua toate măsurile necesare pentru protejarea populației și infrastructurii locale. În continuare, reamintim tuturor UAT-urilor să anunțe și să solicite sprijin Instituției Prefectului în orice situație pe care o consideră necesară”, a declarat prefectul Andronachi.