Fostul director al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Suceava, Nicolae Goicea, cel care a condus asociația timp de 28 de ani și care a fost condamnat definitiv într-un dosar de abuz în serviciu, dar cu suspendare, a ajuns din nou în atenția polițiștilor și a procurorilor.
Ajuns la 74 de ani, Goicea este pus sub acuzare pentru nu mai puțin de patru infracțiuni, după ce a împușcat un câine.
Ancheta a început după ce Nicolae Goicea ar fi împușcat un câine hoinar, în zona satului Lisaura, comuna Ipotești.
Câinele a fost împușcat în spatele casei lui Goicea, de la Lisaura, pe 16 aprilie.
Marți dimineață, pe 6 mai, la locuința lui Goicea au avut loc și percheziții, efectuate de lucrătorii specializați de la Poliția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, alături și de polițiștii de la Serviciul Arme.
La percheziții s-au găsite, printre altele, peste 1.000 elemente de muniție de calibre diferite, deținute în mod ilegal, recipiente cu substanțe susceptibile a fi toxice și recipiente cu pulberi folosite la vânătoare.
Nicolae Goicea a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de ”uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, „uzul de armă fără drept”, „tulburarea ordinii și liniștii publice” și ”nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.
Tulburarea ordinii și liniștii publice a constat în starea de indignare și chiar teamă provocată unor vecini.
Mai mult, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au formulat, miercuri, 7 mai, și propunere de arestare preventivă a lui Nicolae Goicea.
În 2020, Goicea a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni de închisoare, într-un dosar complex, care a trecut și printr-o rejudecare, în instanță.
Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu un termen de supraveghere de 2 ani.
În acel dosar, totul a plecat de la faptul că Nicolae Goicea i-a restituit arma unui subaltern, deși aceasta îi fusese ridicată de polițiști.
Printre alele, subalternul a împușcat trei exemplare de cervide (la solicitarea lui Goicea) și l-a amenințat cu moartea, având asupra sa arma, pe primarul din Vatra Moldoviței.