Dan STRUTINSCHI

Se vorbește atât de mult despre încălzirea globală și poluare încât m-am hotărât să abordez subiectul dintr-o poziție specifică acestei rubrici, respectiv costurile "curățării" planetei. Despre necesitatea acestei operațiuni la scară mondială nu trebuie să mai vorbim. E foarte urgentă! Dar toți cei care conduc destinele națiunilor sunt speriați de costurile trecerii economiei mondiale la utilizarea de energie regenerabilă și la producția de bunuri ecologice. Iar această reconversie trebuie să se facă rapid, în următoarele două decenii, pentru că planeta a ajuns la limita suportabilității și cele 8 miliarde de locuitori nu au loc de refugiu!

Sunt costurile atât de mari (am văzut atâtea cifre încât refuz să le menționez) sau nu? Cei care sunt mari beneficiari ai utilizării combustibililor fosili nu sunt deloc fericiți de transformare și încearcă să amâne momentul în care pozițiile lor dominante pe piața mondială vor fi istorie. Și au o capacitate de "influențare" a opiniei publice și guvernelor, prin mass-media în principal, foarte mare pentru că reprezintă națiuni extrem de bogate și care, în condițiile prăbușirii prețurilor, nu au alternativă pentru a menține nivelul de trai actual. Nu am găsit estimări credibile ale costurilor (cele cu care am luat contact diferă de la simplu la triplu) și mă voi rezuma la a exemplifica evoluțiile actuale în procesul de renunțare la petrol și cărbune.

Energia verde, în urma cercetării tehnologice, dar și a producției de masă, începe să devină suportabilă ca preț și competitivă. Acum 15 ani, prețul kilowatului produs de instalațiile eoliene era de cinci ori mai mare decât cel livrat de ardere a cărbunelui, dar această diferență s-a redus considerabil la aproximativ 1, 1,5.

Același fenomen s-a întâmplat și cu panourile fotovoltaice. Dar ce facem dacă nu bate soarele și nu adie vântul? Nu putem rămâne în beznă și cu fabricile oprite. Este nevoie de o sursă constantă de energie (și hidrocentralele sunt condiționate de ploaie), iar alternativa este energia nucleară (cu probleme legate de deșeuri) sau gazul metan mult mai "curat".

Cu alte cuvinte, trebuie, în urma unor acorduri mondiale, cum au fost cele de la Paris sau Baku, să punem în practică un mixt de măsuri pentru reducerea poluării și efectele ei. Pe plan economic, pentru că este specificul acestei rubrici, trebuie luate măsuri conjugate de taxare a poluării. Banii obținuți trebuie folosiți în subvenția energiei verzi, în cercetare, dar și în îngrijirea sănătății afectate de poluare, în reducerea deșertificării generate de arderea pădurilor, în protejarea faunei și florei etc. Poluatorul să plătească pentru daunele produse. Iar cheltuielile de cercetare și reconversie trebuie suportate de toți autorii poluării, nu doar de Vest. China și India sunt cei mai mari poluatori și singurele țări mari unde se mai construiesc centrale pe cărbune.

Ca în toate domeniile comerțului mondial, și piața instalațiilor fotovoltaice, eoliene sau a bateriilor electrice este scena unei competiții dure și care încalcă de multe ori regulile Organizației Mondiale a Comerțului, agenție ONU. Vor fi învingători și învinși, dar este important progresul în domeniu. Și depășirea opoziției celor afectați (OPEC, Rusia și SUA) de restrângerea importanței petrolului. Sau a profitorilor de moment (China, spre exemplu) care au instituit monopoluri ale resurselor rare (litiu, cobalt, pământul rare etc.). Acțiunile unitare vor depăși sigur problemele actuale. Le așteptăm.

Să mă întreb unde este România în această competiție mondială? Sau să nu o fac și să mă gândesc la subiectul articolului următor?