Dan STRUTINSCHI

Relațiile internaționale nu au fost scutite niciodată (și nici nu vor fi ocolite) de practici "neortodoxe" precum furtul, șantajul, monopolul, subvențiile mascate etc., dacă ne referim doar la zona economică. Mai mult, aceste practici, numite și "război comercial", sunt în multe cazuri la originea agresiunilor armate, invaziilor și distrugerilor. Conflictele militare, în cursul istoriei, au avut ca principală cauză dispute economice (accesul la resurse, controlul rutelor comerciale, dreptul de a accede pe piață, monopolul etc.) și mai puțin cele prezentate de beligeranți, precum eliberarea celor oprimați, libertățile religioase sau eliminarea pericolelor reprezentate de adversari (vezi "naziștii" de la Kiev). Anexarea de teritorii, "dreptul forței", conferă agresorului mari beneficii economice (materiale, forță de muncă etc.), dar efectul la nivel mondial este dezastruos pentru că este urmată de contramăsuri (embargou, înarmare, blocarea dezvoltării normale sau orientarea cercetării spre domeniul militar) care afectează întreaga omenire. După 1945, la nivel global (mai ales prin intermediul ONU și al agențiilor sale) s-au introdus reguli și norme de "bune practici" menite a reglementa relațiile interstatale (Carta ONU), comerțul mondial (normele Organizației Mondiale a Comerțului), transportul maritim (Dreptul Mării), fluvial, aerian și terestru etc. La acestea s-au adăugat în timp noi reguli care vizează drepturile de autor, protecția datelor și chiar drepturile omului extinse spre o "dictatură" a minorităților.

Dar, pentru că rămân la convingerea că economicul dictează politica statelor, alianțelor, dar și cea mondială, îmi permit să mă axez pe acest domeniu, cu voia dumneavoastră. Și aș porni de la o întrebare banală, dar cu multiple răspunsuri, respectiv: Există o piață liberă și riguros reglementată în această lume ahtiată după dominație? Răspunsul „nu”, pe care suntem tentați să-l dăm, nu este valabil în totalitate, mai ales dacă ne referim la zone geografice sau alianțe unde înțelegeri (tratate) între state permit o conduită corectă și reciproc avantajoasă. Avem ca exemple UE, NAFTA, ASEAN, zona Americii Latine etc., unde reglementările acceptate de toți membrii sunt respectate. Acestea ar fi exemplele pozitive și (voi supăra euroscepticii și "suveraniștii") râvnite și de alte state care nu beneficiază de o "umbrelă" economică și politico-militară (Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia, Albania etc.), dacă ne referim doar la cele din apropierea noastră. Dacă în cadrul acestor alianțe practicile sunt aproape oneste (unde este perfecțiune în relațiile interumane?), pe piața mondială asistăm la încălcarea normelor de bună conviețuire pe toate planurile, inclusiv prin agresiune armată. Pentru dictatori și camarilele lor, normele internaționale la care au aderat nu reprezintă nimic. Sunt adepții forței brutale și nu pot fi opriți decât prin sancțiuni drastice. Nu le este frică decât de forță.

Pe plan economic, sancționarea este cea mai eficientă și determină pe termen mediu "sufocarea" producției, scăderea nivelului de trai și în final apariția de nemulțumiri atât în mediul de afaceri, cât și în rândul populației. Sancționarea se face, de regulă, prin embargou tehnologic și de produse strategice (necesare industriei militare), prin "înghețarea" fondurilor bănești existente în străinătate (vezi Rusia sau Iranul), confiscarea de proprietăți (locuințe, iahturi) ale susținătorilor dictatorilor etc. Înfrângerea lor determină reducerea practicilor ilegale în comerțul mondial (mai ales la nivel statal), dar mai important, reducerea agresiunii ca mijloc de impunere a voinței dictatorilor. Iar efectul este benefic, inclusiv pentru cetățenii statelor cu regiuni autocrate (Rusia, China, Iran etc.). Dar și pentru pacea globală și dezvoltarea socio-economică a tuturor națiunilor.