Mai mulți elevi suceveni au fost premiați recent la Festivalul de Muzică Insieme, ediția a II-a, desfășurat la Baia Mare, în perioada 22-25 mai 2025. Este vorba de elevi ai Școlii Romantic Art Music, care au obținut următoarele rezultate: Lucas Gabriel Moroșan (9 ani), care a obținut Marele Trofeu Insieme, impresionând juriul și publicul deopotrivă prin voce și sensibilitate. Un premiu prestigios pentru Lucas Gabriel Moroșan, dar și un premiu în valoare de 10.000 de lei, oferit pentru talentul, carisma și interpretarea sa de excepție; Sara Tîrnoveanu (10 ani) a fost distinsă cu Trofeul Ministar, datorită interpretării și tehnicii sale vocale deosebite; Patricia Timofte (11 ani) a cucerit Trofeul categoriei 10–11 ani, confirmând potențialul artistic remarcabil; Filip Anton (9 ani) a obținut Premiul I, iar Ana Ahiricesei (9 ani) a fost răsplătită cu un onorabil Premiu II, ambele rezultate fiind rodul muncii, pasiunii și talentului autentic.
În cadrul secțiunii High School Musical Show, au urcat pe scenă și profesoarele sucevene de canto Gabriela Morar și Lăcrămioara Tîrnoveanu, care au reprezentat școala cu profesionalism și entuziasm alături de cei cinci elevi, obținând Premiul I, o dovadă a implicării directe și a pasiunii pentru artă pe care cadrele didactice o insuflă elevilor zi de zi.
Secțiunea de muzică ușoară a fost jurizată de Crina Mardare, Mihai Alexandru, Aurelian Temișan, Ami și Claudiu Bulete, artiști profesioniști, consacrați, care au evaluat prestațiile elevilor la cel mai înalt standard de exigență artistică.
„Ne întoarcem acasă cu premii extraordinare și cu o experiență artistică de neuitat. Pentru Romantic Art Music, acest festival reprezintă încă o dovadă că performanța este la superlativ, iar tinerii noștri artiști sunt pregătiți să strălucească pe cele mai importante scene. Felicitări tuturor participanților, părinților și profesorilor care sprijină cu dedicare acest parcurs de excepție”, a transmis președinta Asociației Culturale Romantic Art, prof. Mihaela Gabriela Morar.