Grupa mare „Spiridușii” de la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Siret aduce motive de mândrie și bucurie comunității locale, prin două performanțe remarcabile obținute în cadrul celor două concursuri prestigioase la nivel județean și național:
Marele Premiu la Concursul Național „Penelul Fermecat”, ediția a XIX-a, 2024
Stoica Eva, din grupa mare „Spiridușii”, a obținut Marele Premiu pentru cea mai valoroasă creație plastică (secțiunea desen/pictură), selectată dintre peste 400 de lucrări participante. Tema ediției – „Și eu pot fi de ajutor!” – a fost transpusă cu emoție și sensibilitate de micuța artistă, inspirată de vizita grupei de preșcolari la Centrul de Asistență Socială „Ingvar Kamprad” Siret, unde copiii au adus zâmbete și bucurie vârstnicilor prin cântece, poezii și dansuri. Eva a demonstrat creativitate, capacitate de a transforma ideile în imagini expresive, originale și pline de emoție, empatie șiimplicare afectivă în creația sa prin culoare, formă și compoziție.
Trofeul Festivalului-Concurs Național „Voinicelul”, ediția a XXI-a, 2025
Din cele 211 participări la faza națională, grupa „Spiridușii” a obținut Trofeul Festivalului, impresionând juriul cu autenticitatea și energia dansului tradițional românesc „Călușarii”, dar și cu interpretări vocale de excepție, atât în grup, cât și la secțiunea soliști (Premiul I). Această performanță reflectă aptitudini artistice de mare clasă, o foarte bună pregătire psiho-motrică, dragoste pentru folclorul românesc și este rodul unei munci în echipăadevărate – copii talentați și inimoși, părinți implicați, un coregraf pasionat și multă, multă dăruire.
Ambele concursuri, desfășurate fizic, nu în mediul online, sunt inițiate de doamna inspector pentru educație timpurie Daniela Răileanu, având ca scop conservarea și valorificarea tradițiilor populare românești, stimularea creativității, expresivității și sensibilității artistice a copiilor, oferindu-le oportunitatea de a-și exprima liber ideile, trăirile și viziunea asupra lumii prin desen și culoare, prin dans, cântec și poezie, dezvoltându-și spiritul de echipă și încrederea în sine.
Aceste concursuri implică stimularea aptitudinilor artistice încă din copilărie și consolidarea legăturii dintre familie, grădiniță și comunitate, o adevărată familie educațională, într-un cadru de competiție sănătoasă, bucurie și respect pentru artă.
Mii de mulțumiri tuturor celor care au sprijinit cu suflet deschis aceste inițiative și au răspuns cu promptitudine și generozitate tuturor solicitărilor, în special părinților pentru sprijinul necondiționat, implicarea constantă, timpul, energia și entuziasmul cu care au fost alături de noi la fiecare pas. Prin costume pregătite cu grijă, repetiții susținute, încurajări și emoții împărtășite, au contribuit decisiv la această reușită!
Atât Marele Premiu, cât și Trofeul ne aparțin tuturor – o adevărată echipă – și, fiind prima datăcând ajung la Siret, mândria noastră nu are margini!
Prof. îndrumător Cristina Pîrghie