Pe data de 23 martie 2025, la Liceul cu Program Sportiv Suceava, s-a desfășurat cea de-a XXII-a ediție a Concursului Județean EQUINOX, un eveniment dedicat pasionaților de astronomie și organizat de Asociația Educatorilor Suceveni, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Suceava, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, sub coordonarea doamnei inspector Tatiana Vîntur. Concursul figurează în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Județene 2025, la poziția C10, Domeniul Științific.
Evenimentul a cuprins mai multe secțiuni dedicate atât artei vizuale, cât și cunoașterii și creației literare, toate având ca temă centrală fascinantul domeniu al astronomiei. Elevii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni au participat la secțiunea a III-a – concursul de creații literare inspirate de astronomie, reușind să impresioneze juriul prin profunzimea gândurilor și originalitatea exprimării.
- Un univers al reflecției personale
Profesoara de fizică și chimie Vornicu Iuliana a subliniat impactul educativ și formator al acestui concurs: „Pentru fiecare participant, universul reprezintă un spațiu al emoțiilor, al viselor și al reflecției personale, un loc în care ne regăsim pe noi înșine de la cele mai mici detalii până la cele mai mari întrebări ale existenței. Prin această competiție, liceul nostru a încurajat dezvoltarea gândirii critice și a creativității, oferindu-le elevilor posibilitatea de a-și face vocea auzită și de a-și împărtăși universul personal într-un cadru competitiv și prietenos. Sunt mândră de toți participanții pentru modul în care au abordat această temă profundă și îi felicit pentru curajul și sensibilitatea cu care și-au exprimat ideile.”
- Rezultate remarcabile pentru elevii din Liteni
Sub îndrumarea profesoarelor de fizică și chimie Vornicu Iuliana și Dumitriu Elena Gabriela, elevii liceului din Liteni au obținut premii valoroase, demonstrând o înțelegere profundă a temei și o capacitate creativă deosebită:
Coordonator prof. Vornicu Iuliana:
- premiul I– Bujoreanu Denis Eusebiu, clasa a VI-a C
- premiul I– Zaluschi Elisabeta Maria, clasa a XI-a B
- premiul II– Damian Iustina Anastasia, clasa a XI-a B
- premiul III– Hînțescu Ligia Gianina, clasa a XI-a B
Coordonator prof. Dumitriu Elena Gabriela:
- premiul I– Bădărău Andreea Georgiana, clasa a XI-a A
- premiul II– Calistru Bryana Ioana, clasa a IX-a A
„Acest concurs a debutat cu 23 de ani în urmă, la inițiativa doamnei profesor consilier școlar Pavelescu Maria, renumită prin spiritul său de acțiune, și a domnului Olenici Dimitrie, fizician pasionat, printre altele, de misterele Universului. Elevii noștri au demonstrat nu doar talent literar, ci și o sensibilitate aparte față de misterele Universului. Este o bucurie să lucrăm cu tineri atât de receptivi și pasionați”, a declarat prof. Dumitriu Elena Gabriela.
Diana-Maria Poenaru